Palko Norbert, șoferul beat care a omorât trei tineri în accidentul rutier de la Sântimbru, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare și daune morale de 800.000 de euro
Palko Norbert, șoferul beat care a omorât trei tineri în accidentul rutier de la Sântimbru, CONDAMNAT la 5 ani de închisoare și daune morale de 800.000 de euro
Șoferul care a produs accidentul de la Sântimbru în urma căruia trei tineri și-au pierdut viața și-a aflat sentința. A primit cinci ani de închisoare și trebuie să plătească daune morale de 800.000 de euro.
Tânărul din Oiejdea care, aflat sub influenţa alcoolului, a provocat un accident pe DN1, în zona comunei Sântimbru, în urma căruia trei tineri au murit, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. O firmă de asigurări ar urma să plătească rudelor celor trei victime daune morale în valoare toală de circa 800.000 de euro. Fiecare dintre părinții tinerilor decedați ar urma să primească câte 100.000 de euro.
Citește și: Șoferul de 19 ani care a ucis trei tineri în accident pe DN 1, la Sântimbru, și-a recunoscut vina

Hotărârea a fost pronunțată ieri, la Judecătoria Alba Iulia și poate fi contestată la Curtea de Apel. „Condamnă pe inculpatul P. Eduard Norbetla pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive și la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Contopeşte pedepsele în cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu şi fix de o treime din cealaltă pedeapsă (18 luni x 1/3 = 6 luni) rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare, care se va executa în regim de detenție”, se precizează în minuta hotărârii instanței de judecată.
Citește și: Cazul tragediei din Sântimbru: Tânărul care a provocat teribilul accident mortal în timp ce conducea beat, trimis în judecată pentru ucidere din culpă
Eduard Norbert P., de 19 ani, a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. „În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în data de 27.08.2023, în jurul orei 03:00, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (1,94 g/l alcool pur în sânge la ora 04:12, respectiv 1,81 g/l alcool pur în sânge la ora 05:13), a condus autoturismul pe DN 1, direcția de deplasare Oiejdea spre Alba Iulia. În momentul în care a ajuns în localitatea Sântimbru (fabrică), având o viteză aproximativă de 119 km/oră, a circulat pe marginea din dreapta a drumului și parțial pe acostament, a efectuat o manevră de redresare înspre stânga pentru a reveni integral pe partea carosabilă, moment în care a lovit cu partea frontal dreapta a autoturismului pe persoanele vătămate, acestea circulând pedestru, unul în fața celuilalt, pe partea dreaptă a părții carosabile și pe acostament, fără a purta acestora”, au reținut procurorii, în rechizitoriu. Cei trei tineri decedați aveau 17, 18 și 25 de ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Peste 39.000 de studenți din medii dezavantajate vor primi burse sociale de 925 de lei pe lună, până în iulie 2026. Anunțul Ministerului Educației
Peste 39.000 de studenți din medii dezavantajate vor primi burse sociale de 925 de lei pe lună, până în iulie 2026. Anunțul Ministerului Educației Ministerul Educației va oferi, până la vară, 39.000 de burse sociale pentru anumiți studenții. Tinerii vor primi un ajutor de 925 de lei pe lună. Peste 39.000 de studenți din medii […]
Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public: Contractul prevede și analiza oportunității extinderii transportului local la nivel de areal metropolitan
Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public Primăria Alba Iulia a contractat, joi, 5 martie 2026, prin achiziție directă, de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Alba Iulia și a consultanței necesare pentru lansarea procedurii de delegare a […]
FOTO | Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională
Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională Diana Belei, elevă la Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia a obținut premiul I la olimpiada de Geografie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra și cadrul didactic care […]