(P) ”Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”
În cifre, campania electorală înseamnă 30 de zile, 720 de ore sau 43.200 de minute. În cuvinte, acest timp petrecut în mijlocul vostru nu poate fi descris sau măsurat. Nu cred că există metafore sau hiperbole potrivite să le mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături, celor care cred în ”primarul Ovidiu Jidveian”, celor care, în campanie fiind, au ieșit în fața casei și m-au întâmpinat cu un pahar cu apă, cu o vorbă bună.
Acum circa trei luni, am decis să candidez la primărie, convins că acest municipiu merită mai mult, că Alba Iulia nu este orașul care trebuie să practice cote maximale de impozitare, iar bugetul municipalității ar fi îndestulător, și chiar mai bogat, dacă înjumătățim taxele cu scopul de a atrage mai mulți investitori, prilej cu care s-ar crea mai multe locuri de muncă. Viziunea mea a fost împărtășită de mulți albaiulieni, iar acest lucru n-a făcut decât să mă bucure și să privesc cu încredere spre viitor. Am decis să candidez pentru că îmi doresc un parc industrial modern, atractiv pentru companiile multinaționale, care să contribuie direct și indirect la dezvoltarea municipiului. Candidez, deopotrivă, pentru că nu am fost niciodată de acord ca orașul nostru să aibă cele mai mari prețuri la apă și gunoi din Regiunea Centru.
Împreună cu echipa ALDE, care m-a susținut în acest demers, vrem să punem bazele unui centru sportiv județean, să creăm un cadru în care performanța autohtonă să fie încurajată. Vrem spații de joacă închise și supravegheate pentru copiii noștri, iar bunicii și părinții să aibă gratuitate la abonamentul de transport public în comun. Vrem un teatru, o filarmonică și un parc destinat iubitorilor de animale, ale căror necesități au fost ignorate. Voi susține, și după cinci iunie, reducerea birocrației și implementarea unui sistem informatic unic, de centralizare în cadrul instituțiilor publice, pentru a facilita plata taxelor, impozitelor și pentru a optimiza timpii de așteptare, din respect pentru contribuabili.
Am decis să candidez pentru că Alba Iulia nu înseamnă doar Cetatea Alba Carolina, iar cei care și-au amenajat o gospodărie la periferie nu trebuie să fie văduviți de o bucată de asfalt. Pentru acestea, pentru multe altele, dar și pentru că după 20 de ani actuala conducere nu mai e susceptibilă de progres, am decis să candidez. Cu bucurie am constatat că viziunea și programul meu de dezvoltare a fost în asentimentul unui număr mare de albaiulieni, ceea ce mă face să privesc cu încredere nu doar spre ziua de duminică, ci și spre viitor. În această campanie am avut de toate și, deși am fost atacat, am refuzat să pronunț numele unui contracandidat deoarece am ales să fac o altfel de politică, iar candidatura mea a fost pentru Alba Iulia, și nu împotriva cuiva.
La final de campanie, vreau să-ți mulțumesc ție, că ai citit aceste rânduri, contracandidaților mei, celor care m-au încurajat, dar și celor care m-au criticat. Iar celor care s-au întrebat de ce nu le-am răspuns când au acționat murdar, implicându-mi familia în campanie, le spun că am refuzat din start o asemenea discuție deoarece sunt călăuzit de un proverb al marelui istoric Nicolaie Iorga: ”Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”.
Cu considerație și respect,
Av. Ovidiu Jidveian
Candidat la Primăria Alba Iulia
Publicitate electorală ALDE
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
