Politică Administrație

Ovidiu Jidveian: Proiectul privind transportul gratuit pentru elevi a fost ”îngropat” ieri de consilierii PDL și PNL

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă că s-a renunțat prea ușor la proiectul privind acordarea de gratuități pentru elevii din Alba Iulia care circulă cu autobuzul.

Acesta consideră că, deși Prefectura Alba a cerut revocarea proiectului de hotărâre pe motive de nelegalitate, acesta ”a murit” cu ajutorul votului consilierilor locali PDL și PNL ”care n-au acordat nicio șansă de a câștiga acest drept în instanță”.

În momentul în care am inițiat acest proiect de hotărâre știam că legea este interpretabilă. Dar așa cum alte primării din țară aplică cu succes și interpretează legea în favoarea cetățeanului, mă așteptam și din partea consilierilor locali de la noi să dea o șansă să câștigăm acest drept în justiție. Este dreptul celor 9.000 de elevi care ar fi putut beneficia de acest transport gratuit. Cetățenii trebuie să știe că datorită votului de ieri, din Consiliul Local, a consilierilor PDL și PNL, acest proiect a murit, cel puțin în varianta de 100% gratuitate. A rămas varianta de 50% care într-adevăr este un avantaj, dar din punctul nostru de vedere cred că se putea da și 100%. Noi considerăm că și elevii sunt o categorie defavorizată pentru că ei nu pot să realizeze venituri și se încadrează în Legea Finanțelor Publice”, a spus Ovidiu Jidveian.

Acesta a precizat că va ataca în Contencios Administrativ hotărârea de revocare a proiectului inițiat de consilierii PSD, deși obținerea unui rezultat va dura mai mult decât în cazul în care Consiliul Local ar fi fost de acord să se meargă cu proiectul în instanță.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult