Ovidiu Jidveian, artizanul afacerii Parc Residence Alpha constestă arestul preventiv pentru a treia oară la Înalta Curte
Ovidiu Jidveian, artizanul afacerii Parc Residence Alpha constestă arestul preventiv pentru a treia oară la Înalta Curte
În data de 24 iulie, a fost înregistrată a treia contestație a lui Ovidiu Jidveian privind prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ovidiu Jidveian a fost arestat preventiv pe data de 30 mai.

Curtea de Apel Cluj-Napoca a admis marți, 23 iulie 2024, cererea procurorilor și a dispus prelungirea măsurii cu încă 30 de zile, pentru a doua oară.
”Soluția pe scurt: În temeiul art. 234 al. 1 , art.235 rap. la art. 223 al. 2 din C.p.p. admite propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dos. 929/78/P/2023 şi în consecinţă , Prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul JIDVEIAN OVIDIU VIOREL, pe o durată de 30 de zile începând de la 30 iulie 2024 până la data de 28 august 2024.
Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 23 iulie 2024, ora 12.25.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 206/2024 23.07.2024”, se precizează în minuta hotărârii judecătorilor.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în perioada 2019 – octombrie 2023, suspectul persoană fizică a promis spre vânzare un număr total de 263 spații locative sau comerciale, deşi Primăria Municipiului Alba lulia autorizase executarea unui proiect imobiliar conținând doar 41 de apartamente, cu spații comerciale şi de alimentație publică, care urmau a fi amplasate în două corpuri de clădire.
Astfel, s-a conturat suspiciunea că, prin inducerea în eroare a unui număr de 201 promitenți cumpărători, suspectul persoană fizică (în cele mai multe ocazii acționând în realizarea obiectului de activitate al dezvoltatorului imobiliar) a reuşit să determine persoanele vătămate să achite sumele totale de 31.486.821,24 lei şi 5.508.377,1 euro, aceasta fiind valoarea prejudiciului total estimat în dosarul penal.
Din raportul de constatare întocmit în cauză rezultă că, în perioada martie 2019-octombrie 2023, din conturile dezvoltatorului imobiliar au fost transferate, prin multiple operațiuni, suma totală de 36.272.353 lei şi 29.999,92 euro către conturile personale ale suspectului persoană fizică, transferurile fiind efectuate cu frecvență aproape zilnică sau săptămânală, la scurt timp după încasarea de către societate a prețurilor vizând spațiile łocative/comerciale promise celor 201 promitenți cumpărători.
Marea majoritate a acestor sume de bani au fost folosite de către suspectul persoană fizică în mod speculativ, pe platforme de tranzacționare specializate în instrumente financiare derivate, operate de brokeri cu sediile în Cipru şi Belize.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia
Bucureștiul vede ce Alba nu vrea să vadă: ISC semnalează nereguli în autorizația de construire a străzii de lângă calea ferată, dintre Mărășești și Gheorghe Doja, și sesizează Prefectura pentru a cere anularea acesteia Inspectoratul de Stat în Construcții a găsit neconformități la autorizația de construire prin care Primăria Alba Iulia vrea să transforme drumul […]
