Rămâi conectat

Sport

Ovidiu Bic, mijlocașul originar din Abrud, surpriza Universității Craiova în acest sezon | Antrenorul Costică Moldovan: “Avea calitate de mic, dar a contat mai ales seriozitatea”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ovidiu Bic, mijlocașul în vârstă de 26 de ani originar din județul Alba, este surpriza acestui sezon în distribuția Universității Craiova, ocupanta locului secund la finele turului Ligii 1.

Revenit în vară în Bănie după un împrumut la Chindia Târgoviște, fotbalistul a reușit să se impună în primul unsprezece al oltenilor, fiind titularizat de Cristiano Bergodi, fostul antrenor, alături de vedetele Nistor și Cicâldău, prestațiile sale apreciate lăsându-i pe bancă pe Mateiu sau Screciu, jucători mult mai bine cotați, un lucru de apreciat în contextul unei concurențe acerbe și a pretențiilor existente la Craiova.

Puțină lume din arealul fotbalului județean cunoaște că Ovidiu Bic este din Alba, începând fotbalul la Abrud, sub comanda antrenorului Costică Moldovan. De curând, în partida cu FC Argeș a bifat al 100-lea meci în elită și speră să reușescă să cucerească noi trofee în “alb-albastru”, după ce a pus pus mâna pe Cupa României în 2018. Evoluează în centrul liniei de mijloc, remarcându-se prin travaliu, a fost internațional Under 19 al României și este cotat la 400.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de.

*A început la Cuprirom, sub comanda lui Costică Moldovan

Momentul de cotitură, pasul însemnat în creșterea sa în plan sportiv a fost plecarea, la o vârstă fragedă, din Munții Apuseni, 11 ani, la juniorii de la Liberty Salonta, moment în care practic legătura sa cu fotbalul din Alba s-a rupt total. “Am fost câțiva copii din Abrud, din diverse grupe de vârstă, 1993, 1994, 1995, la o selecție a clubului bihorean, probe la Academia Liberty Salonta. Doar eu am rămas. Înainte jucasem pentru echipa din Abrud, unde începusem fotbalul, poate chiar pe fals, cum era atunci, în anumite meciuri”, a explicat Ovidiu, posesor al unui apartament în Alba Iulia. Tatăl său este din Aiud, iar familia îi este stabilită, în continuare, la Abrud.

În 2018 a fost achiziționat de Universitatea Craiova de la Gaz Metan Mediaș, contra sumei de 200.000 de euro și mai are contract cu oltenii încă doi ani și jumătate. Acomodarea cu o echipă importantă din țară nu a fost deloc ușoară, având ghinionul unei accidentări grave.

Universitatea este o echipă cu pretenții, un club foarte mare. Din păcate, după numai două luni, am avut o fractură la metatarsianul degetului mare al piciorului stâng. Am fost operat în Italia, am stat aproape un an de zile, iar la revenire am acceptat împrumutul la Chindia tocmai pentru a-mi reveni. A contat foarte mult, în planul încrederii, acel an”, a spus fotbalistul ce a strâns 12 prezențe (toate ca titular), în această ediție.

După Liberty, a ajuns în Liga a 2-a, la FC Bihor, Olimpia Satu Mare și Gaz Metan Mediaș, cu ultima formație promovând în 2016 în Liga 1.

Practic pe Ovidiu eu l-am crescut, am lucrat împreună aproape doi ani și jumătate. Tatăl său m-a rugat să mă ocup de el în plan fotbalistic. De mic se vedea că are calitate, dar în primul rând a fost cuminte și serios, de aceea a ajuns la acest nivel, să evolueze la echipa aflată la un moment dat pe primul loc în România. L-am utilizat la juniorii echipei din Roșia Montană, când meciurile se disputau în deschiderea Ligii a 4-a, deși era mai mic cu vreo trei ani decât coechipierii”, și-a amintit antrenorul Costică Moldovan, un simbol a fotbalului din zona Apusenilor.

Îi plăcea foarte mult mingea, la mine juca vârf. Eu am plecat în Spania, a fost preluat de Robert Sicoe, care a avut marele merit să-l ducă la Salonta la trial. Altul era drumul său fotbalistic dacă nu pleca de acasă, avea șanse mari să se piardă. La Liberty, o repriză evolua mijlocaș central, iar dacă erau probleme în ofensivă și nu mergea treaba, imediat trecea în atac și rezolva problema. În teren își face treaba, e «furnică». Ținem legătura și acum, l-am și sfătuit să încerce mai multe acțiuni personale”, a conchis Costică Moldovan.

Ovidiu Bic are 4 goluri marcate în Liga 1 (unul la Mediaș și trei pentru Chindia), iar pentru olteni a punctat la finele anului trecut, în Cupa României, în disputa cu Progresul Spartac, din “16”-imile de finală.

Sursă foto: prosport


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: LPS Alba Iulia, calificată la turneul semifinal de baschet feminin Under 14

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Alba Iulia s-a calificat la turneul semifinal de baschet feminin Under 14, iar antrenorul Valentin Urian este în cursă și la Under 13 pentru accederea între primele formații din țară. LPS Alba Iulia s-a calificat la turneul semifinal Under 14 la baschet feminin, un rezultat notabil pentru micuțele baschetbaliste pregătite de antrenorul Valentin Urian, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea