Orașul Cugir va avea intrare la autostrada Orăștie – Sibiu. Se lucrează la modificarea proiectului
O veste, la care puțini dintre cugireni mai sperau, a venit astăzi de la senatorul liberal de Alba Teodor Atanasiu. Acesta a anunțat că se lucrează deja la proiectul de construire a accesului la autostrada Orăștie – Sibiu în zona ieșirii din direcția orașului Cugir la DN 7.
Astfel că, după ce cel târziu în luna octombrie se va face recepția autostrăzii de către CNADNR, proiectul de modificare al autostrăzii pentru executarea noului punct de acces va fi deja finalizat, urmând să înceapă procedurile de licitație. Propunerea liberalilor din Alba a fost deja acceptată de Dan Șova, Ministrul Marilor Proiecte de Infrastructură, instituție care va asigura banii necesari pentru această investiție.
Motivul pentru care este absolut necesar finalizarea și recepția autostrăzii se referă la faptul că potrivit normelor și procedurilor de finanțare a proiectului de către Uniunea Europeană, banii pentru lucrările efectuate nu se mai decontează dacă se fac modificări de proiect pe perioada execuției lucrărilor la autostradă.
Racordarea zonei Cugir la autostradă s-ar putea realiza chiar în acest an, având în vedere că dimensiunea lucrărilor, respectiv a investiției, este de mici dimensiuni.
În funcție de cât de repede vor fi însă finalizate procedurile de licitație, cugirenii vor putea, ca cel târziu din primăvara anului viitor să intre pe autostradă direct de la ieșirea în DN 7. Proiectul prevede realizarea unei urcări și a aunei coborâri de maxim 150 de metri fiecare, care vor înțepa șoseaua cu 4 benzi.
Senatorul Atanasiu a declarat că și de această dată, promisiunile făcute investitorilor din zona Cugirului, cum este de exemplu Star Transmission vor fi onorate.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Norela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]