Ştirea zilei

Ora de iarnă 2023: Când se dau ceasurile cu o oră înapoi anul acesta

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ora de iarnă 2023: Când se dau ceasurile cu o oră înapoi anul acesta

Trecerea la ora de iarnă se va face anul acesta în ultimul weekend din luna octombrie, mai exact în noaptea dintre 28 și 29 octombrie. Astfel, ora 4.00 a dimineții de duminică va deveni ora 3.00.

Petrecerea Divorțaților

Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore.

Sistemul orei de iarnă şi de vară presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Ora de iarnă este considerată ora standard.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau în trecut în agricultură. Țările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie, în special în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.

La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 03.00 devine ora 04.00), în timp ce la ora de iarnă operaţiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră şi ora 04.00 devine ora 03.00.

Cei care au introdus primii ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Ulterior, și britanicii, care au introdus ora de vară în același an, dar între 21 mai – 16 octombrie.

Alte state care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.
La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă și în Statele Unite ale Americii. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 și 30 septembrie 1945.

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale pe care o aplică și țara noastră a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Vacă omorâtă de urs într-un sat din Alba: Un gospodar din Ocoliș a rămas fără „una dintre cele trei vaci care erau mai frumoase”. Cum s-ar fi produs atacul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vacă omorâtă de urs într-un sat din Alba: Un gospodar din Ocoliș a rămas fără „una dintre cele trei vaci care erau mai frumoase”. Cum s-ar fi produs atacul Un urs a atacat, recent, o gospodărie din satul Ocoliș, provocând pagube semnificative. În urma atacului, una dintre vacile unui localnic a fost ucisă de animalul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]

Citește mai mult