Ştirea zilei

Omul de afaceri Franți Itul a scăpat de acuzația de înșelăciune din ”Dosarul Amaroy”

Ioana Oprean

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat luni, 30 iunie a.c., sentința în dosarul în care afaceristului Franți Itul a fost acuzat de înșelăciune. Itul, alături de alte trei persoane, au fost trimise în judecată în 2007, pentru contrafacere în formă continuată, după ce procurorii au stabilit că vindea o marcă inferioară de cafea sub numele de “Amaroy”.

Petrecerea Divorțaților

”Admite apelul declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 119/29.04.2013, pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 4619/107/2008. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat, al temeiului juridic al achitării inculpaţilor pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 CP şi al temeiului juridic al încetării procesului penal faţă de inculpaţii: I.F., H.I., C.G. şi P.F şi rejudecând cauza în aceste limite: În temeiul art. 386 alin. 1 CPP, schimbă încadrarea juridică a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art 12 lit. e din Legea nr. 508/2004, în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 CP. În baza art. 17 alin. 2, art. 16 lit. b teza I CPP, achită pe inculpaţii I.F., H.I. şi C.G., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 CP. În baza art. 17 alin. 2 CPP, art. 16 lit. e CPP (reţinând lipsa plângerii prealabile), încetează procesul penal faţă de  inculpaţii  I.F., H.I. şi C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 84/1998, cu apl. art. 41 alin. 2 CP din 1968. În baza art. 17 alin. 2 CPP, art. 16 lit.f şi art. 18 CPP (reţinând intervenirea prescripţiei răspunderii penale), încetează procesul penal faţă de  inculpatul  P.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 84/1998, cu apl. art. 41 alin. 2 CP din 1968. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în minuta instanței.

Reamintim că în acest caz proprietarul mărcii nu a depus nicio plângere iar judecătorii au decis încetarea procesului. Dosarul a avut un istoric lung, fiind restituit la Parchet și urmând apoi toată procedura de returnare spre judecată, după ce a fost admis un recurs al DIICOT.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs

Bogdan Ilea

Publicat

în

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României

Ioana Oprean

Publicat

în

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult