Omagiu emoționant pentru dascăli români, la aproape 50 de ani de la munca lor. Cine sunt profesorii din Alba care au primit distincția?
Omagiul generozității după aproape 50 de ani: Trei profesori din județul Alba, elogiați și premiați de Ambasada Marocului în România
Chiar dacă a trecut mai mult timp de la evenimentul desfășurat în această vară, nici acum nu este târziu să evidențiem cum sunt respectați și apreciați profesorii români de către altă țară, chiar dacă acel stat nu face parte din Uniunea Europeană și nici nu este situat pe continentul nostru.
Astfel, în această vară, pe 30 iulie, cu ocazia Zilei Naționale a Regatului Maroc – Sărbătoarea Tronului și împlinirii a 26 ani de la încoronarea Regelui Mohammed al VI-lea, Ambasada Marocului din România a organizat un eveniment festiv de mare amploare la Opera Națională București.

La festivitate au participat ambasadori, oameni politici, parlamentari, guvernanți, oameni de cultură și numeroși invitați, atât români cât și marocani, care au fost primiți de către Excelența Sa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar Hassan Abouyoub, soția acestuia și funcționari ai Ambasadei Regatului Maroc la București.
Festivitatea a avut mai multe momente, cuprinzând discursuri, o recepție, precum și un concert extraordinar de muzică tradițională marocană, susținut în premieră de prestigioasa Orchestră Arabo-Andaluză din Fez, coordonată de maestrul Mohammed Briouel – dirijor, violonist și vizionar de renume mondial.
În cadrul evenimentului, un moment special a fost omagierea profesorilor recrutați prin Ministerul Învățământului din Regatul Maroc, care au predat diferite discipline – matematică, fizică, chimie, biologie – în învățământul marocan între anii 1970 – 1980.
Acești profesori – mentori, în prezent septuagenari sau octogenari, și-au lăsat amprenta asupra educației marocane, iar Ambasada Regatului Maroc a adus un elogiu emoționant unei generații de dascăli care, prin harul și dăruirea lor, au contribuit la cooperarea educativă între România și Maroc din acea perioadă.
Între profesorii felicitați și apreciați cu această ocazie, care au primit o plachetă nominală de sticlă, se regăsesc 3 profesori din județul nostru, în prezent pensionari:
soții Viorel și Eleonora Chira, foști profesori la liceul din Abrud, care au predat în Maroc în anii 1975-1979, respectiv 1976-1979 și Virgil Petru Cleja, fost profesor de matematică la liceul din Blaj.
„Cel mai emoționant moment al festivității a fost apariția noastră pe scenă a profesorilor români, atunci când sala s-a ridicat în picioare și au urmat aplauze îndelungate. În intervenția sa, domnul ambasador a precizat importanța cooperării în domeniul învățământului dintre Regatul Maroc și România, în baza protocolului dintre Ministerul Învățământului din România și Ministerul Învățământului din Maroc, precum și rolul important pe care l-au avut profesorii în materializarea acestui proiect.
Astfel, profesorii care au predat în Maroc în acele vremuri, au reprezentat cu cinste și responsabilitate învățământul românesc, cu rezultate ce s-au văzut mai pregnant ulterior, când un număr tot mai mare de tineri marocani au studiat în institutele și universitățile din România sau studiază și în prezent.
Pentru noi, profesorii cooperanți, Marocul a fost a doua patrie, unde am fost respectați și unde am muncit cu cinste, pasiune și responsabilitate, așa cum am făcut-o totdeauna, reprezentând cu cinste învățământul românesc”, a transmis profesorul Viorel Chira, care locuiește acum la pensie în Munții Apuseni.
În încheiere, aș vrea să adaug doar atât: dacă Marocul știe să aprecieze valoarea profesorilor români, atunci ar trebui ca această profesie nobilă să fie și mai mult apreciată și respectată în țara noastră, de către toți!
Autor: Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Centrul Militar Județean Alba: Programul activităților de recrutare și selecție pentru învățământul postliceal militar și universitar civil în 2026
Centrul Militar Județean Alba: Programul activităților de recrutare și selecție pentru învățământul postliceal militar și universitar civil în 2026 Graficele pentru învățământul militar postliceal – formare maiștri militari și subofițeri, învățământ universitar – formare subofițeri în programul de studii universitare de licență Asistență medicală generală și învățământ universitar militar și civil – formare ofițeri a […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Vasile Goldiș. Intervin pompierii Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier care a avut loc pe strada Vasile Goldiș, din municipiu, astăzi, 13 martie 2026. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru […]
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive
Jandarmii din Alba, la datorie în weekend: Vor asigura măsurile de ordine la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și mai două evenimente sportive Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba vor acționa pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, la mai multe evenimente sportive și cultural-artistice organizate pe raza județului, pentru asigurarea unui climat […]