Actualitate

Oficiile poştale din Zlatna şi Baia de Arieş s-au mutat în sedii noi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    La sfârşitul săptămânii trecute, la Zlatna şi Baia de Arieş a avut loc inaugurarea noilor sedii ale oficiilor poştale orăşeneşti, pe care Poşta Română le-a închiriat pe termen lung şi la tarife convenabile. Din partea Companiei Naţionale Poşta Română au participat directorul executiv Mioara Pribescu, Olimpiu Constantin – directorul Direcţiei Regionale de Poştă Braşov, căreia i se subordonează şi Oficiul Judeţean de Poştă Alba, Nicolae Albu – directorul operaţional al OJP Alba, alţi repezentanţi ai Poştei Române din judeţele arondate DRP Braşov. Bineînţeles, nu au lipsit diriginţii celor două oficii – Floare Deva (Zlatna) şi Eugen Bendea (Baia de Arieş), alături de poştaşi şi oficianţi. Totodată, au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, conducerea Instituţiei Prefectului, primarii Silviu Ponoran, respectiv Gheorghe Bora, dar şi parlamentarii Alexandru Pereş, la Zlatna şi Corneliu Olar, la Baia de Arieş. Cu acest prilej au avut loc slujbe de sfinţire a celor două noi sedii şi de binecuvântare a personalului angajat la oficiile poştale.
Oficiul Poştal Zlatna s-a mutat dintr-un spaţiu imens într-un sediu mai mic, dar cochet din centrul oraşului, vizavi de Grupul Şcolar „Corneliu Medrea”. Clădirea a fost construită cu sprijinul proprietarului Cosmin Roşca şi dispune de strictul necesar desfăşurării activităţii specifice, fiind dotată cu mobilierul comandat de reprezentanţii Poştei Române.
La Baia de Arieş, evenimentul festiv a avut loc chiar cu prilejul aniversării zilei de naştere a primarului, iar oficiul poştal este amplasat într-un fost magazin din apropierea primăriei. Aici, deputatul Corneliu Olar a spus că poştaşul se numără printre oamenii importanţi ai unei comunităţi, motiv pentru care la Horea chipul poştaşului Iulius Nicolae a fost sculptat în gardul din lemn care împrejmuieşte sediul primăriei. El a mulţumit totodată conducerii Poştei Române că a păstrat întreg personalul oficiilor poştale din Apuseni când s-a pus problema restructurării personalului companiei. „S-a schimbat atitudinea publicului faţă de noi, oamenii sunt mulţumiţi, iar acum trebuie doar să ne ridicăm la nivelul condiţiilor pe care le avem”, a spus dirigintele poştal Eugen Bendea, care a cerut şefilor ierarhici să facă demersurile necesare pentru ca Poşta Română să poată comercializa şi roviniete.
Directorul DRP Braşov, Olimpiu Constantin, le-a cerut angajaţilor celor două oficii să dubleze încasările în termen de un an de zile, prin îmbunătăţirea atitudinii faţă de clienţi. Directorul executiv al CN Poşta Română, Mioara Pribescu, le-a transmis o veste bună poştaşilor că de luna viitoare se va renunţa la ziua liberă neplătită şi angajaţii îşi vor primi din nou salariile întregi, apelând totodată la sprijinul autorităţilor pentru ca activitatea oficiilor poştale să meargă tot mai bine. Poştaşii au fost felicitaţi de toată lumea, cu toţii transmiţându-le multă sănătate şi succes în activitatea viitoare.

Petrecerea Divorțaților

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult