Rămâi conectat

Ştirea zilei

Octogenarul dr. Nicolae Porumbel – emblema medicinii din Ţara Moţilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Distinsul doctor Nicolae Porumbel, născut dintr-o familie de cadre didactice de lângă casa Iancului în 1931, după efectuarea studiilor elementare şi medii şi-a îndreptat paşii spre Facultatea de medicină din Cluj-Napoca avându-i ca mentori pe erudiţii profesori universitari dr. Iuliu Haţeganu şi dr. Ion D. Goia, originar din comuna Sohodol, descendent din arborele genealogic al lui Cloşca, ambii fiind întemeietorii şcolii moderne de medicină din urbea de pe Someş. După finalizarea studiilor universitare în specialitatea pediatrie- neonatologie nemuritoarele plaiuri mioritice natale şi cu reverberaţii istorice deosebite prin amplitudinea lor l-au determinat să îşi practice profesia de medic de la stagiatură până la pensionare în diferite localităţi din zonă, dovedind o competentă şi consecvenţă deosebită faţă de suferinţele moţilor în condiţii nefavorabile atât din punct de vedere al reliefului cât şi a condiţiilor meteo-climatologice deosebite. Competenţa, consecvenţa şi abilitatea deosebită de bun organizator al actului medical i-au creat premiza de a trece cu succes toate treptele ierarhice atât în medicină cât şi în conducerea actului medical din Ţara Moţilor îndeplinind diferite funcţii importante. Pe lângă activitatea de succes ca medic pediatru-neonatolog dânsul s-a implicat în mod deosebit în calitate de conducător al actului medical în construcţia modernului spital din Câmpeni de la piatra de temelie până la finalizarea şi dotarea acestuia cu întreaga recuzită şi tehnică medicală a timpului dar şi cu racolarea de cadre medicale în toate specialităţile cu excepţia oftalmologiei, cu competenţe deosebite şi o disciplină liber-consimţită a cadrelor medicale de la femeie de serviciu, infirmiere, asistente medicale, medici iar toate aceste calităţi ale acestora se datorează reverenţei şi condescendenţei reciproce de care s-a bucurat din partea subordonaţilor domnul medic primar dr. Nicolae Porumbel. Aceste calităţi deosebite ale medicului octogenar au determinat şi stabilitatea cadrelor medicale de zeci de ani în aceeaşi unitate ca de exemplu: domnul medic primar dr. Cârja Gheorghe – ginecolog, dna. medic primar radiologie-imagistică – dr. Olga Borlea, dna. medic primar interne-cardiologie – dr. Gherman Maria, dl. medic primar generalist – dr. Cernatone Ladislau, dl. Medic primar doctor – Nicolae Zaharia – chirurgie, medic primar pediatrie – dr. Nicolae Florea şi distinsele doamne asistente medicale Livia Goia, Maria Corcheş, Elena Bumb, Tatiana Mihon, Gabriela Corcheş dar şi domnul asistent medical Daniel Soran de la laboratorul de analize medicale, actualmente şef-laborator IMED-SERV care datorită unor studii medicale aprofundate şi experienţă inclusiv în străinătate poate fi definit ca o enciclopedie medicală dar şi cu o vastă cultură generală. Analizele efectuate de dânsul cu tehnica modernă a laboratorului de mai sus condus de doamna Mihaela Cristea sunt într-o deplină concordanţă cu alte laboratoare din clinicile clujene.
În calitate de coordonator a actului medical din Ţara Moţilor un merit deosebit îl are domnul doctor Nicolae Porumbel în construcţia de dispensare rurale noi în comunele Sohodol, Vidra, Gârda, Baia de Aries şi din Horea care actualmente este cel mai modern dispensar rural, asta datorită domnului deputat Corneliu Olar şi primarului comunei Horea, domnul Marin Nicola, prin accesare de fonduri europene poate fi definit un edificiu sanitar la standarde europene cu toate dotările aferente lui. Competenţele de coordonator al actului medical din zonă şi calităţile enunţate mai sus au făcut ca medicii primari dr. Cristea Gheorghe – dispensarul Albac, Rovin Vârciu – Sohodol dar şi familia de medici de la dispensarul Roşia Montană – dr. Cămărăşan Constantin şi dr. Cămărăşan Lucia să nu plece din Ţara Moţilor. Domnul dr. Nicolae Porumbel este şi un medic care şi la ora actuală studiază noutăţile din lumea medicală participând la simpozioane şi conferinţe naţionale cu specific medical. Dr. Porumbel este un împătmit al istoriei, literaturii neamului românesc cu respect deosebit pentru înaintaşii noştri martiri, tribuni, eroi ai neamului şi oameni de ştiinţă din toate domeniile. Am avut zeci de conversaţii cu dânsul de unde mi-am îmbogăţit diferite cunoştinţe, unele pline de patriotism şi de altă factură pentru mica mea cultură generală. Toate aceste merite l-au determinat pe domnul primar a capitalei Ţării Moţului, dl. primar Andreş Ioan Călin să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Câmpeni dar ar merita ca pe frontispiciul spitalului orăşenesc Câmpeni să fie aplicată o placă comemorativă cu numele dânsului, deoarece sub conducerea lui s-a ridicat acest important edificiu medical. Tot în cadrul acestor zeci de conversaţii am avut multe ocazii de a asista la consultaţii acordate gratuit pentru copiii cetăţenilor săraci şi alţii, dar şi intervenţii telefonice pe lângă fiul său medic primar – dr. Sorin Porumbel medic chirurgie generală la o clinică cu reputaţie din Cluj-Napoca pentru a facilita accesul la intervenţii chirurgicale bolnavilor din zonă.
Titlul de cetăţean de onoare şi o placă comemorativă le merită cu o prisosinţă deosebită. Toată stima pentru acest medic octogenar şi fiul său, medic primar dr. Sorin Porumbel pentru realizările lor şi actele caritabile efectuate.

Mihai SICOE


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levente Polgar – ”colosul” din Alba – va da piept din nou cu giganții Italiei, la Tor des Geants 2024. A intrat în istorie drept singura persoană din lume cu dizabilități care a reușit să termine o astfel de cursă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Levente Polgar – ”colosul” din Alba – va da piept din nou cu giganții Italiei, la Tor des Geants 2024. A intrat în istorie drept singura persoană din lume cu dizabilități care a reușit să termine o astfel de cursă Ultramaratonistul aiudean Polgar Levente va participa și în 2024 la una dintre cele mai dure […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea