O ţară bananieră

E trist să auzi o familie de români plecaţi de 20 de ani din ţară spunând cu amărăciune că nu-şi mai pot găsi locul în ţara unde cândva se simţeau acasă, adică în România. M-am gândit că ajunşi la vârsta pensionării, vor lăsa Germania şi vor reveni în locurile natale, dar după 3 săptămâni petrecute aici au înţeles că nu mai e România de altădată şi au ales Germania. Ne-am întrebat împreună cum a ajuns România la sapă de lemn, o ţară bananieră? Cu uşurinţă, cu inconştienţă şi, de ce nu, într-o veselie dictată chiar de la cel mai înalt nivel. Ce a însemnat pentru noi, românii, mult discutata reformă? Nimic altceva decât tăieri de salarii şi pensii, concedieri, închiderea spitalelor şi a şcolilor, creşterea taxelor şi sufocarea agenţilor economici. Un grefier care a muncit peste 40 de ani în sistem a ajuns să aibă o pensie puţin peste 10 milioane de lei vechi, iar pensia de urmaş unei soţii de general maior e aproape de cea a unui colonel, adică 14 milioane de lei vechi. Desigur, veţi spune, îşi pot căuta dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului! Teoretic, asta ar fi o şansă, dar practic, degeaba câştigi la CEDO pentru că imediat Guvernul dă o ordonanţă de urgenţă care spune că cei în cauză îşi vor primi banii cuvenţi peste vreo câţiva ani. Mult prea târziu pentru vârstnicii cu care timpul nu mai are răbdare! Ei ştiu că pensia lor a fost stabilită în baza unei legi în vigoare la acel moment şi nu e corect ca regulile să fie schimbate…peste noapte. Din păcate, trăim în ţara în care valorile nu mai au nici un preţ, în schimb au mare căutare şmecherii pentru care nu mai contează inteligenţa şi profesionalismul, ci sprijinul celor de la putere. Şi atunci cum să le mai explicăm tinerilor de ce e important să înveţe, când ei văd la tot pasul că şmecheria e o calitate cu care ajungi departe! Ne-am amăgit cu promisiunea că se va pune capăt hoţiei şi ticăloşiilor, dar ne dăm seama că de energia ieftină a hidrocentralelor, de gazele şi ţiţeiul ieftin din subsolul patriei nu se bucură întregul popor, ci doar băieţii deştepţi şi aici şmecheria fiind cea care primează. Degeaba scriu ziarele şi se agită televiziunile, că mafia îşi vede în continuare de treabă şi în timp ce comisionarilor le merge tot mai bine, românul de rând îşi duce zilele de la o lună la alta. Omeneşte era ca şpăgarii şi comisionarii să dispară, măcar de pe piaţa produselor alimentare, a medicamentelor şi a bunurilor de consum strict necesare, dar din păcate preţurile cresc după reguli făcute chiar de ei. În agricultură, fermierii produc doar atât cât au nevoie, aşa că piaţa noastră absoarbe importul, cel care aduce şi comisionul.
E oare prea mult să-mi doresc să trăiesc într-o ţară în care cetăţenii să aibă şi obligaţii, nu numai drepturi, o Românie în care politicienii să se gândească la binele celor din jur, nu doar la beneficiul personal, o ţară în care valorile să fie cu adevărat apreciate şi să nu mai văd în jurul meu pesimism şi suferinţă? O ţară în care să se poată circula decent şi să nu apară legi peste noapte, în funcţie de interesele celor care ne conduc. Desigur, avem dreptul să visăm la o altă Românie, dar când oare o vom avea?
Adriana DURIGĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI