Ştirea zilei

O tânără din Alba, prima admisă la Academia de Aviație, cu media 9.97. Vrea să devină pilot de avion. Alți trei tineri din județ, admiși la piloți de elicopter, radiolocație, rachete și artilerie antiaeriană

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Careu de ași din Alba la admiterea la aviație! Bianca Pop, din Geoagiu de Sus, prima admisă să devină pilot de avion! Răzvan Dan, din Războieni-Cetate – admis la piloți de elicopter. Puiul de moț Cătălin Bobar – la rachete și artilerie antiaeriană. Alexandru Istrate (Gîrbova), la radiolocație

Nu mai puțin de 32 dintre cei 35 de absolvenți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care au susținut săptămâna trecută examenul la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov vor fi studenții instituției de învățământ superior militar din anul universitar viitor, ne-a informat Daniela Filimon, purtătorul de cuvânt al liceului militar albaiulian.

Dintre aceștia, 3 sunt absolvenți ai promoției „Mărăști, Mărășești, Oituz – 100”, iar unul a terminat liceul militar din Alba Iulia în anul anterior. Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” se mândrește cu două performanțe extraordinare: prima pe listă la management în aviație, specializarea piloți avion FA, este Bianca Pop, din Geoagiu de Sus, admisă cu media 9,97, după ce a obținut 10.00 la testul scris și 9.00 la limba engleză, probă eliminatorie, fiind singura fată din județ admisă la aviație.

În 2013, Bianca Pop a intrat antepenultima la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, cu media 9,56, după ce a absolvit Școala Gimnazială Stremț, în 2013, cu media 9,62, dar la bacalaureat a obținut media 9,76.

Tot la piloți FA, dar pentru elicopter, va studia și Răzvan Teodor Dan, din Războieni-Cetate, care după ce a terminat studiile gimnaziale la Ocna Mureș a fost admis cu media 9,30 la liceul militar albaiulian, ultima medie generală de admitere fiind atunci, la băieți, 8,62. Primul admis la aviație a avut media 9,98, iar cel de-al 15-lea loc a fost ocupat de un candidat cu 8,21. Răzvan este nimeni altul decât „Mister Boboc”, pe care a pariat și ziarul „Unirea” și l-a premiat în 2013.

El va avea ocazia să o întâlnească la academia militară pe Miss Boboc, clujeanca Ioana Dumitraș, admisă pe ultimul loc la specializarea controlor trafic aerian, cu 8,85, acolo unde șeful de promoție al colegiului militar albaiulian, Flavius Toargă, a intrat primul, cu media 9,99, având 10.00 la testare.

Absolvent al Școlii Gimnaziale Sohodol, Cătălin Bobar a fost admis cu media 8,84 la liceul militar, iar la academie a avut media 8,21, fiind admis la specializarea rachete și artilerie antiaeriană, unde pe cele 21 de locuri pentru Forțele Aeriene s-a intrat cu medii cuprinse între 9,40 și 7,79. În fine, Alexandru-Vasile Istrate, absolvent al Școlii Gimnaziale Gîrbova, a intrat la colegiul militar albaiulian în 2012, absolvind în promoția 2016.

În acest an, el a fost admis cu media 8,13 la radiolocație FA, unde cele 20 de locuri au fost ocupate de candidați cu medii variind între 9,95 și 7,75. Felicitări, vacanță plăcută și… zbor lin din toamnă!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | O tânără din Apuseni păstrează vie rețeta balmoșului din zona sa, preparatul care decidea odinioară soarta pețitului: „În funcție de cât de bun era balmoșul, rămânea să meargă și la a doua întâlnire sau nu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cristina Pașca păstrează vie rețeta balmoșului din Apuseni, preparatul care decidea odinioară soarta pețitului: „În funcție de cât de bun era balmoșul, rămânea să meargă și la a doua întâlnire sau nu” În timpul săptămânii își desfășoară activitatea în oraș, însă în fiecare sfârșit de săptămână revine acolo unde spune că se simte cu adevărat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Companie belgiană, selectată pentru a furniza o linie de muniție NATO de 65 de milioane de euro la Uzina Mecanică Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Companie belgiană, selectată pentru a furniza o linie de muniție NATO de 65 de milioane de euro la Uzina Mecanică Cugir O companie din Belgia a a fost selectată pentru pentru furnizarea unei linii tehnologice destinate producției de muniție de tip NATO la Uzina Mecanică (UM) Cugir, contract în valoare de 65 de milioane de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Escrocherie cu „polițist” și „BNR” în Alba: 68.989 de lei, recuperați integral de agentul principal de poliție Cătălin Mihai Bota

Ioana Oprean

Publicat

în

Escrocherie cu „polițist” și „BNR” în Alba: 68.989 de lei, recuperați integral de agentul principal de poliție Cătălin Mihai Bota O femeie, în vârstă de 36 de ani, din orașul Cugir, a fost contactată telefonic de către persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentant al Băncii Naționale a României și polițist din cadrul Poliției Române. […]

Citește mai mult