Opinii - Comentarii

O nouă minune la Sebeșel

Andreea Ștefan

Publicat

în

O nouă minune la Sebeșel

Cu vreo 10 ani în urmă, cunoscuta scriitoare Sânzâiana Pop, mare iubitoare a Văii Sebeșului, în special a Mănăstirii de la Oașa, trecând de multe ori pe valea noastră, a rămas impresionată de multele afaceri economice dintr-un sat mic cu resurse puține – Sebeșelul. A trimis să cerceteze care sunt cauzele acestei ”înfloriri economice” într-o Românie care nu își găsea deloc drumul, iar românii plecau pe rupte în străinătate, pe un cunoscut ziarist ”ardelean de-al nostru”, Ciprian Rus.

Rezultatul investigațiilor a fost un material de trei pagini mari (vezi Formula AS din decembrie 2011), în care, lăudând vrednicia oamenilor, curajul, izvorâte toate din Biserica și Școala model din sat, l-a intitulat ”Minunea de la Sebeșel”, un material care a avut un mare ecou nu numai pe plan local, ci și național.

De atunci satul a mers mai departe pe aceleași coordonate ale afacerilor economice, apărând două ateliere mecanice, tâmplării, magazine și brutării. Spre surprinderea ”șighișenilor” și a celor din jur, în acest mic sat a început nu de mult construcția unui complex turistic: hotel, restaurant, cramă, terasă, spații verzi. Curajul de a risca o astfel de investiție aparține unui tânăr fiu al satului, Mihai-George Martin, care după absolvirea Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca s-a întors în satul natal hotărât ca împreună cu familia să dezvolte mai mult afacerile vechi, dar să pună pe picioare și o afacere nouă. Cu concepții moderne despre economia de piață, despre investiții, despre arhitectură și tradiție, despre resursele satului, a pornit o nouă afacere, acest Complex Turistic Martini la ieșirea din strânsoarea munților, într-o luncă largă, generoasă ca spațiu de construcție, unde și-a pus toată inteligența și a proiectat, construit și inaugurat o frumoasă contrucție, îmbietoare, cu toate utilitățile necesare, spre a fi o locație de succes, în turismul de pe Valea Sebeșului. O construcție care promite confort, spațiu generos și îmbelșugat, se remarcă de la prima vedere prin originalitatea ideii arhitecturale precum și a mobilierului. Nu este nimic de serie, este totul făcut cu mult bun gust.

Tânărul meu consătean ne arată că este un arhitect de prezent și viitor pe linia celorlalți arhitecți ai satului, și totodată pe lângă inteligența sa a depus împreună cu familia multă muncă și efort financiar. Toate le-a făcut cu gândul ca cine trece pe Valea Sebeșului să se oprească pentru o zi, două sau mai mult, și mai ales să mai revină.

Complexul turistic din satul meu natal, care impresionează prin curaj și eleganță, este situat, odată lângă Transalpina, la 8 km de Sebeș și 25 km de Alba Iulia, orașe bogate pe plan turistic, dar şi în apropierea cetăților țărănești de la Săsciori, Câlnic, Gârbova, Petrești, precum și a Cetății dacice de la Căpâlna. De aici, din această luncă, ”per pedes”, cu mijloace cicloturistice și automotorizate, se deschid căi de acces naturale, unele asfaltate, dar și neasfaltate, spre Plaiul Dacic al Lomanului, cel mai solar drum de creastă, spre Valea Pianului, cu posibilități de urcat pe urmele lui Blaga, prin Purcăreți până sus, la Cărări, spre Șugag și Drumul Regelui, spre Jina, Poiana, Săliște. După posibilitățile și preferințele fiecăruia. Sunt sigur că acest edificiu arhitectonic cu profil de oraș îmbogățește mult frumosul meu sat natal de pe Valea Sebeșului și va fi o gazdă bună pentru mulți turiști.

Marele poet Lucian Blaga spunea într-una din frumoasele lui poezii: ”orice început se vrea fecund”. Eu doresc consătenilor mei spor în afaceri și multă sănătate!

Prof. pensionar Nicolae AFRAPT – fiu al satului Sebeșel


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

10 februarie 1947: Delegația Guvernului român a semnat cu Puterile Aliate, Tratatul final al Conferinței de pace de la Paris

Ioana Oprean

Publicat

în

10 februarie 1947: Delegația Guvernului român a semnat cu Puterile Aliate, Tratatul final al Conferinței de pace de la Paris Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie, 1946), a incheiat in plan diplomatic razboiul mondial, fiind urmată de Tratatele de Pace semnate pe 10 februarie, 1947 dintre Aliați și statele Axei. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

10 februarie: Sfântul Haralambie, prăznuit de creștinii ortodocși. Cum i-a convertit la creștinism pe cei care îl torturau

Ioana Oprean

Publicat

în

10 februarie: Sfântul Haralambie, prăznuit de creștinii ortodocși. Cum i-a convertit la creștinism pe cei care îl torturau Marți, 10 februarie 2026, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Haralambie, un episcop care a trăit în Cetatea Magneziei, într-o zonă din Asia Mică ce aparţine astăzi de Turcia. Sfântul Haralambie a trăit în perioada împăratului Septimiu […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

9 februarie: Sfântul Mucenic Nichifor, prăznuit de creștinii ortodocși

Ioana Oprean

Publicat

în

9 februarie: Sfântul Mucenic Nichifor, prăznuit de creștinii ortodocși Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe date de 9 februarie pe Sfântul Mucenic Nichifor. Citește și: Când sunt Paștele ortodox și cel catolic în 2024: Vor fi sărbătorite la o diferență de cinci săptămâni Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în secolul III, iar viaţa sa s-a legat, […]

Citește mai mult