O gură de oxigen pentru Apuseni: Cupru Min Abrud a primit autorizație de mediu și păstreză 500 de locuri de muncă
Compania minieră de stat din județul Alba, Cupru Min Abrud a obținut miercuri, 23 iulie 2014, autorizaţia de mediu pentru exploatarea de la Roşia Poieni, unde se află 64% din totalul rezervelor de cupru ale României.
Protecția mediului a fost până ieri principala problemă a socetății din Munții Apuseni, fiind nevoie de investiții substanțiale pentru a îndeplini normele legale privind poluarea.
Autorizația emisă de APM Alba era vitală pentru Cupru Min Abrud permițând astfel continuarea funcţionării exploatării cuprului din Apuseni.
Persoanele interesate au dreptul să conteste decizia Agenţiei pentru protecţia Mediului Alba în termen de 30 de zile.
Autorizația de mediu reprezintă o soluție temporară pentru compania minieră, Cupru Min fiind obligată să respecte prevederile Directivei 1999/31/CE, şi a Directivei 75/442/CEE privind deşeurile lichide, corozive şi oxidante. În Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană se prevede ca societatea Cupru Min să facă investiţiile necesare pentru că iazurile de decantare de la Valea Şesei şi Valea Ştefancei, judeţul Alba, să se conformeze acestor directive până cel mai târziu la 31 decembrie 2011. Situaţia financiară a companiei nu a permis să se facă aceste investiţii, anul trecut fostul ministru al Mediului Rovana Plumb afirmând că sumele necesare pentru rezolvarea acestor probleme se ridică la 15 milioane de euro.
Ministrul Economiei, Constantin Niţă a declarat, la sfârșitul lunii mai în Alba Iulia că intenţionează să listeze în 2015 compania minieră Cuprimin Abrud la bursă şi să vândă 15% din acţiuni, iar banii să fie investiţi în tehnologizarea societăţii. Compania minieră Cuprumin este pe profit în momentul de faţă, iar de la 1 iulie tot profitul va fi folosit pentru retehnologizare, a mai arătat ministrul.
Deși în ultimii ani Cupru Min a înregistrat profit de peste 10 milioane de euro, pentru a-și putea continua activitatea compania minieră are nevoie de investiții mari pentru a rezolva problema de mediu și pentru decopertare în vederea extinderii perimetrului de exploatare. Încercările statului, în primă fază de a o privatiza, apoi de a vinde producția pe următorii 7 ani unui investitor străin, au eșuat răsunător. Cuprumin are în prezent 481 de angajați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs
Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României
11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]
FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers
Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

