O femeie din Aiud, moartă de beată la volan și fără permis a accidentat o mașină și a fugit de la locul accidentului
De un caz mai puțin obișnuit au avut parte azi-noapte polițiștii rutieri din Aiud, când au fost sesizați de producerea unui accident rutier pe raza municipiului, în urma căruia șoferul a fugit de la locul accidentului.
La scurt timp de la sesizare, oamenii legii au identificat autorul accidentului și nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că este vorba despre o femeie în vârstă de 35 de ani din Aiud, care conducea mașina într-o stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere.
Din primele cercetări ale polițiștilor, reiese faptul că, azi-noapte, în jurul orei 5.00, s-a urcat la volanul unei mașini, împreună cu proprietarul acesteia pe locul din dreapta al autoturismului. După ce au acroșat o altă mașină parcată pe o stradă din municipiu cei doi au părăsit locul accidentului până ce au fost identificați de agenții de poliție.
Femeia, care în urma testării cu aparatul etilotest avea o alcoolemie de 1,15% alcool în aerul expirat, s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, iar proprietarul autoturismului și totodată partenerul de distracție al șoferiței, cu un altul, pentru comiterea infracțiunii de încredințare cu bună știință a mașinii unei persoane care nu poseda permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “ca urmare a verificărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că Bianca L., de 35 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, proprietatea lui Gheorghe M., nu a respectat semnificaţia indicatorului „OPRIRE” şi nu a acordat prioritate de trecere unui autotractor, care tracta o semiremorcă, ansamblu condus regulamentar, de Florin B., de 27 ani, din judeţul Olt, intrând în coliziune cu acesta.
Imediat după producerea accidentului, Bianca L., a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificată ulterior pe o stradă din Aiud.
Cu ocazia identificării, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condusă la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificări poliţiştii au stabilit faptul că Bianca L., nu deţine permis de conducere valid pentru nici o categorie de autovehicule.
Faţă de femeie se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge” şi „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, accident produs ca urmare a unei infracţiuni ”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin. 1, 87 alin.1 şi art. 89 alin 1 din OUG 195/2002 rep., iar faţă de Gheorghe M., proprietarul autoturismului , condus de Bianca L., pasager pe locul din dreapta al autovehiculului condus de aceasta, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de “încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care se află sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 3 din OUG 195/2002.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Locuințe sociale 2027 | Care sunt criteriile de repartizare a locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia pentru lista de priorități aferentă anului viitor
Care sunt criteriile de repartizare a locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia pentru lista de priorități aferentă anului 2027 Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică un proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor sociale din municipiul Alba Iulia, pentru lista de priorități pentru anul 2027. Locuințele sociale reprezintă locuințe care […]
Amenințări cu moartea și violență în propria locuință: Un bărbat va fi judecat la Judecătoria Alba Iulia după ce și-ar fi terorizat soția și ar fi distrus bunuri din casă
Amenințări cu moartea și violență în propria locuință: Un bărbat va fi judecat la Judecătoria Alba Iulia după ce și-ar fi terorizat soția și ar fi distrus bunuri din casă Judecătoria Alba Iulia a decis, miercuri, 17 iunie 2026 începerea judecății într-un dosar penal care vizează acuzații grave de distrugere și amenințare, după ce judecătorul […]
ACCIDENT rutier pe DJ 107M, localitatea Măgina: Un autoturism ar fi lovit un parapet
ACCIDENT rutier pe DJ 107M, localitatea Măgina: Un autoturism ar fi lovit un parapet Un autoturism ar fi lovit un parapet pe DJ 107M, în satul Măgina, joi, 18 iunie 2026. Pompierii din Aiud intervin pentru asigurarea măsurilor specifice. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]