Politică Administrație

Numeroși tineri din Alba au participat la Școala de Iarnă a Comisiei Naționale de Educație a TNL, la Sinaia

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 5 – 8 ianuarie a.c. a avut loc la Sinaia a doua ediție a Școlii de Iarnă a Comisiei Naționale de Educație a TNL (CNE-TNL).

tineri-tnl005La eveniment a participat și o numeroasă delegație de tineri din Alba, în frunte cu liderul TNL Alba, consilierul județean Tudor Ponoran (vicepreședinte TNL la nivel național). Aceștia, alături de cei circa 80 de participanți din toate regiunile țării, au avut parte de un program destul de variat, din care nu au lipsit activități precum: seminarii cu subiecte diverse, activități in-door și out-door, vizitare de obiective cultural-istorice etc. Temele abordate în cadrul seminariilor și dezbaterilor au fost: „Tinerii și evoluția lor socială”, „Cultură politică și dezvoltare economică”, „Administrația publică locală”, „Strategii politice”.

Organizatorul evenimentului, prof. Adrian Simion (președinte al CNE-TNL) a oferit și câteva detalii privind desfășurarea Școlii de Iarnă a Comisiei Naționale de Educație a TNL (CNE-TNL):

«Ediția din acest an a avut tema ”Educație, cultură și cultură politică”. Din program nu au lipsit vizitarea unor obiective istorice și culturale din Făgăraș (Cetatea Făgărașului) și Sinaia (Castelul Peleș, Muzeul Orașului Sinaia, Mânăstirea Sinaia). Tinerii prezenți au participat la seminarii privind evoluția educațională și socială a tinerilor și evoluția educației în România și au realizat o vizită de studiu la Primăria Orașului Sinaia. Vreau să precizez că această școală de iarnă a fost una de succes și datorită sprijinului pe care l-am primit din partea unor oameni deosebiți, precum domnul Gabriel Pleșa (viceprimar al municipiului Alba Iulia), domnul Marian Panait (city-managerul orașului Sinaia), doamna Petruța Dracea (secretar general al PNL Sinaia) și domnii profesori Nicolae Iacșa și Claudiu Ștefani».

[nggallery id=3242]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună!

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună! PSD Alba se dedă la ce știe mai bine: la minciună. Așa au înțeles ei să facă politică în Alba, în lipsa oricărui rezultat notabil pentru oamenii locului. Într-o perioadă dificilă pentru toți, PSD Alba împrăștie minciuna prin flyere […]

Citește mai mult