Curier Județean

Numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor din Alba Iulia pentru a lua legătura cu reprezentanții celor două centre de vaccinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia a pus la dispoziția cetățenilor două numere de telefon pentru a putea lua legătura cu reprezentanții celor două centre de vaccinare din municipiu.

„Alături de respectarea măsurilor de protecție sanitară, programul de vaccinare este cea mai importantă formă de luptă cu pandemia și cea mai rapidă cale de a reveni la acea normalitate pe care ne-o dorim cu toții.

Rezultatele programelor de vaccinare se resimt deja. La nivel global, numărul de noi infectări înregistrate este, în prezent, la jumătate față de luna ianuarie. Este cea mai importantă scădere a numărului de cazuri confirmate, de la începutul pandemiei și până în prezent, iar asta se datorează în principal programelor de vaccinare.

Nu mai există, la ora aceasta, nici un dubiu cu privire la eficiența diferitelor vaccinuri aprobate de organismele internaționale iar comunitatea științifică este pro-vaccinare într-o proporție covârșitoare, diversele curente anti-vaccin fiind tot mai puțin vocale, în fața rezultatelor obținute prin aceste programe.
În Alba Iulia funcționează două centre de vaccinare, unul în Sala de sport a Universității ”1 Decembrie 1918”, pe strada Vasile Alecsandri nr.40 și un al doilea în incinta Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa”, pe str. Tudor Vladimirescu nr. 143.

Cetățenii municipiului, care doresc să afle mai multe despre programul de vaccinare, despre cum se pot înscrie pentru vaccin precum și pentru a anula ori modifica o programare la vaccinare, pot apela unul din cele două numere puse la dispoziție de către Primăria Alba Iulia:

0720.660.280 pentru centrul din incinta Sălii de sport a Universității 

0720.660.283 pentru centrul din incinta Liceului „Alexandru Domșa”.

Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze cu privire la programul de vaccinare și să se înscrie pentru a fi vaccinați anti-covid,” au transmis reprezentanții primăriei Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, duminică, 13 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă, prins la volan beat criță și cu permisul suspendat în toiul nopții

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă, prins la volan beat criță și cu permisul suspendat în toiul nopții În noaptea de 12/13 septembrie 2026, în jurul orei 04.18, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au oprit, pentru control, pe raza localității Crăciunelu de Jos, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Șofer de 31 de ani, reținut la Zlatna: Alcoolemie record la etilotest

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 31 de ani, reținut la Zlatna: Alcoolemie record la etilotest Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din orașul Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor […]

Citește mai mult