Curier Județean

Numere de telefon pentru persoanele singure, respectiv pentru cei aflați în izolare, puse la dispoziție de Primăria Blajului. Unde pot apela cetățenii

Ioana Oprean

Publicat

în

Numere de telefon pentru persoanele singure, respectiv pentru cei aflați în izolare, puse la dispoziție de Primăria Blajului. Unde pot apela cetățenii

Primăria Municipiului Blaj pune la dispoziția cetățenilor două numere de telefon la care persoanele aflate în izolare la domiciliu și persoanele singure, în vârsta de peste 65 ani, pot să semnaleze situația în care se află. Pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu numărul de telefon la care pot apela este 0748-889.800, iar pentru cele în vârstă de peste 65 ani, fără aparținători, numărul de telefon pus la dispoziție este 0756-089.215.

Petrecerea Divorțaților

Deși își dorește o comunicare cât mai transparentă și exactă a situației, Primăria Municipiului Blaj nu este abilitată să facă public numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu pe raza municipiului Blaj. Aceste informații sunt furnizate doar de către Grupul de Comunicare Strategică, care prezintă situația la nivel național, o singură dată pe zi.

Vă informăm că persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate permanent de către echipaje de Poliție și Poliție Locală. În ultimele 48 de ore, după apariția ordonanței militare nr. 2/21.03.2020, la Blaj nu au mai existat cazuri de persoane izolate care să fi părăsit domiciliul. Până săptămâna trecută, la Blaj au fost acordate două amenzi pentru părăsirea locuinței de către persoane aflate în izolare la domiciliu.

Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.

Primăria Municipiului Blaj roagă locuitorii orașului să stea în case cât mai mult și să pună în practică recomandările autorităților, în contextul epidemiologic actual, pentru prevenirea epidemiei de coronavirus:

– Ieșiți din casă numai dacă este absolut necesar, doar pentru mersul la serviciu, pentru asistență medicală de urgență, aprovizionare și deplasări scurte în apropierea locuinței;

– Feriți-vă de locurile aglomerate și mergeți la cumpărături doar o dată la câteva zile și doar la cele mai apropiate magazine și farmacii;

– Evitați contactul direct sau apropiat cu alte persoane, mențineți distanța de minimum 2 metri față de ceilalți;

– Spălați-vă pe mâini cât mai des posibil, nu atingeți suprafețele pe care au pus mâna și alte persoane, nu vă atingeți cu mâinile fața, nasul, gura sau ochii;

– Asigurați-vă că regulile sunt respectate și de persoanele vârstnice, care sunt cele mai expuse îmbolnăvirii;

– Informați-vă doar din sursele oficiale și respectați recomandările autorităților competente.

La Blaj au fost luate toate măsurile preventive, necesare și recomandate în contextul epidemiologic actual. Vom reveni cu precizări ori de câte ori este necesar.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult