Actualitate

Numărul pensiilor de serviciu a crescut în aprilie: Ce spun cifrele Casei Naționale de Pensii

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărul pensiilor de serviciu a crescut în aprilie: Ce spun cifrele Casei Naționale de Pensii

Numărul românilor care beneficiază de pensii de serviciu a crescut cu 33 luna aceasta. În aprilie 2022 erau înregistrați un număr de 9.810, cu 33 mai mulţi comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 4.637, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Citește și: Pensii 2022: Cine poate beneficia de recalcularea pensiei și cum se poate cere acest lucru

Petrecerea Divorțaților

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.363 de lei, din care 19.011 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.102 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna aprilie un număr de 776 persoane. Pensia medie era de 5.785 de lei, din care 2.829 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Citește și: Pensii 2022. Pensia minimă „ar trebui să fie 2500 de lei”. Ce schimbări poate să aducă noua lege a pensiilor. Declarațiile ministrului Muncii  

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 737 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.922 de lei (2.529 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.400 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.361 de lei, din care 7.539 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 569 de persoane, media fiind de 8.449 de lei, din care 3.404 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.691 de pensionari, pensia medie fiind de 4.957 de lei, din care 2.557 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Roșia Montană își recuperează patrimoniul: O casă de secol XIX a fost redeschisă, iar o capelă salvată cu ajutorul voluntarilor O casă istorică transformată într-un spațiu deschis vizitatorilor, o capelă consolidată prin munca studenților și voluntarilor și 45 de monumente romane puse la adăpost. Sunt câteva dintre poveștile care arată cum poate fi salvat patrimoniul […]

Citește mai mult

Actualitate

Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Rețelele sociale ar putea fi interzise copiilor sub 15 ani în România: Platformele de socializare, obligate să verifice vârsta utilizatorilor și să împiedice accesul minorilor Copiii sub 15 ani din România riscă să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Un proiect de lege inițiat de parlamentari USR a trecut tacit de Senat și urmează […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în weekend: Sfârșitul de săptămână începe cu vreme rece, minime de -8 grade, ceață și ninsori la munte. Când începe să se încălzească

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în weekend: Sfârșitul de săptămână începe cu vreme rece, minime de -8 grade, ceață și ninsori la munte. Când începe să se încălzească În weekend-ul 6-8 noiembrie 2026, vremea va rămâne rece în cea mai mare parte a României, sfârșitul de săptămână aducând temperaturi negative pe timpul nopții, ceață și condiții […]

Citește mai mult