Curier Județean

Noutate absolută pentru istoria recentă a orașului Spitalul din Câmpeni va avea un medic endocrinolog și diabetolog

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Noutate absolută pentru istoria recentă a orașului Spitalul din Câmpeni va avea un medic endocrinolog și diabetolog.

Unitatea spitalicească din Cîmpeni va avea în curând un medic ce va deservi două specialități: endocrinologie și diabet. Doctorul Daniela Voicu, medic primar în specialitatea endocrinologie și medic specialist în specialitatea diabet și boli de nutriție, va completa galeria specialiștilor atrași de noul manager, ec. Dragomir Morcan, la Spitalul din capitala Țării Moților.

De precizat este faptul că spitalul nu a avut până acum un asemenea medic specialist, nici secțiile de profil, însă managerul Morcan spune că este absolut necesar un asemenea medic în condițiile escaladării cazurilor de diabet sau a bolilor legate de tiroidă, de sistemul endocrin.

„Doamna lucrează deocamdată la o clinică privată din București. Am convins-o să vină la Spitalul orășenesc Cîmpeni. Și-a depus cererea. Acum trebuie să modificăm structura organizatorică a spitalului, pentru că nu avem în structură un compartiment de endocrinologie. Doamna este medic primar pe endocrinologie și medic specialist pe diabet.

Durează până ne dă DSP Alba avizele pentru înființarea compartimentelor – pe endocrinologie și pe diabet. Cu acest aviz merg la Ministerul Sănătății să ne aprobe modificarea de structură și când suntem gata, doamna doctor vine la noi”, a explicat directorul Spitalului orășenesc Cîmpeni, ec. Dragomir Morcan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Trei calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare 2026 pentru Liceul Teoretic Teiuș Liceul Teoretic Teiuș se remarcă prin rezultate deosebite la olimpiadele școlare, având trei calificări la etapele naționale. Situația elevilor calificați este următoarea: *Olimpiada Națională de Geografie (clasa a VIII-a) Moldovan Rareș Alexandru Coordonatori: prof. Jude Sanda și prof. Petri Maria *Olimpiada Națională […]

Citește mai mult