Noul Cod de procedură fiscală: Băncile, cazinourile, avocații, notarii, agenții imobiliari, obligați să anunțe ANAF operațiunile care depășesc 5.000 de euro
Potrivit Noului cod de procedură fiscală, băncile, cazinourile, notarii, avocaţii, agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe zilnic ANAF lista persoanelor şi firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă” cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro.
Astfel, instituţiile de credit vor fi obligate să comunice zilnic organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică care deschid ori închid conturi, cu datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea, lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi operaţiunile în lei sau în valută a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.
Prin „operaţiuni ce par a avea o legătură între ele” se va înţelege operaţiunile aferente unei singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract sau înţelegere de orice natură între aceleaşi părţi, a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 5.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare.Totodata,băncile vor fi obligate să anunţe zilnic Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi despre transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 de euro.
Va fi menţinută obligaţia băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, cu beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare.
Guvernul susţine că măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită (prin poprire). Executivul asigură că ANAF este autorizat ca operator de date cu caracter personal, sens în care informaţiile deţinute şi care privesc persoanele fizice sau firmele sunt protejate, asigurându-se respectarea dispoziţiilor legale cu privirea la viaţa privată, scrie stiripesurse.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României”
Premierul Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României” Premierul Ilie Bolojan a declarat că persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local deoarece așa este ,,fairplay” față de toți cetățenii care contribuie la bugetul statului. Prim-ministrul a adăugat că aceștia […]
Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei
Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei Florin Roman a anunțat că Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament care privește firmele bune platnice. Mai exact, potrivit deputatului, firmele bune platnice […]
„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public
„Crăciun ca-n Alba” – echipe din întreg județul se întrec în prepararea tradițională a porcului de Crăciun. Bucatele vor fi degustate gratuit de public Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec, sâmbătă, la Alba Iulia într-un eveniment inedit care promovează gastronomia și tradițiile românești specifice sărbătorii Crăciunului. Evenimentul „Crăciun ca-n […]