Ştirea zilei

Noua lege a pensiilor 2024: Pensionarea anticipată fără penalizare pentru locuitorii din 21 de localități puternic poluate din județul Alba NU va mai fi posibilă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Noua lege a pensiilor 2024: Pensionarea anticipată fără penalizare pentru locuitorii din 21 de localități puternic poluate din județul Alba NU va mai fi posibilă

Noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024, are multe prevederi care înăspresc condițiile de ieșire la pensie.

Petrecerea Divorțaților

După ce s-a aflat că de marea și mult lăudata recalculare, prezentată ca o majorare a pensiilor, de fapt nu vor beneficia vreo două milioane de pensionari, aflăm acum că legea asta clocită de Coaliția PSD – PNL pentru „părinții și bunicii noștri”, cum spunea melodramatic Marius Budăi, fost ministru al Muncii, aduce și eliminarea unei facilități acordate oamenilor care au locuit în medii poluate.

Astfel, oamenii care au locuit pe o rază de 8 km față de o unitate industrială poluantă aveau posibilitatea de a se pensiona cu 2 ani mai devreme decât prevederile legale pentru restul muritorilor beneficiari de pensii pe bază de contributivitate, fără să sufere vreo penalizare la calculul pensiei.

Iată că acum, noua lege a pensiilor șterge cu buretele totul. Cei care pierd această facilitate sunt locuitorii din Câmpeni, Zlatna, Abrud, Baia de Arieș, Rimetea, Livezile, Sălciua, Poșaga, Ponor, Mogoș, Meteș, Almașu Mare, Ciuruleasa, Bucium, Sohodol, Bistra, Lupșa, Roșia Montană, Întregalde, Râmeț, Ocoliș. Astfel, cei care locuiesc în aceste localități și se pot pensiona în condițiile acestei facilități o mai pot face numai până la data de 31 august 2024.

Citește și: Pensii 2024 – noua lege a pensiilor | Cum se poate cumula pensia cu salariul

Comentând această prevedere legală, președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că noua prevedere nu elimină posibilitatea pensionării anticipate, ci urmărește descurajarea acestui fenomen. Clar, descurajare, de vreme ce și locuitorilor din zonele poluate li se vor aplica penalizări. „Referitor la pensionarea anticipată, există două categorii: cea cu penalitate şi cea fără penalitate.

De pensia anticipată beneficiază oamenii care au realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. Aceştia pot să iasă mai devreme la pensie cu 5 ani şi au o penalitate de maximum 30%. Cei care au un stagiu de cotizare suplimentar faţă de cei 35 de ani pot să iasă mai devreme la pensie fără nicio penalitate.

Citește și: Când începe RECALCULAREA PENSIILOR

Referitor la acele condiţii impuse de Comisia Europeană privind eliminarea unor facilităţi privind pensia anticipată, acestea nu se referă la categoria strictă de pensionare anticipată prevăzută în sistemul public de pensii, ci se referă la pensionarea mai devreme a unor beneficiari de pensie.

Mă refer în principal la cei care beneficiază de reducere faţă de vârsta standard de pensionare şi ies tot la limită de vârstă, dar beneficiază de o reducere datorită condiţiilor grele de muncă. Nu este vorba de a elimina categoria de pensie anticipată, ci încercăm să evităm pensionările mai devreme din sistemul public de pensii”, a declarat șeful Casei de Pensii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult