Noua Casă 2023: Câți bani mai sunt disponibili pentru finanțare. Anunțul directorului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor
Noua Casă 2023: Câți bani mai sunt disponibili pentru finanțare. Anunțul directorului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor
Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a discutat, în cadrul unui interviu pentru DC Business, referitor la mai multe programe de care instituția pe care o conduce se ocupă.
Printre acestea a dat câteva detalii și despre cum a decurs până acum, în anul în curs, Programul Noua Casă, cât din bugetul total alocat pentru acest program este încă disponibil și despre alți factori care au influențat direct achiziția de locuințe.
„Am acordat până în acest moment 10% din bugetul de 1,5 miliarde lei, deci până în acest moment 1100 de români și-au achiziționat o locuință prin programul Noua Casă. Valoarea garanției acordată de Fondul Național de Garantare este de 150 milioane lei iar totalul finanțărilor este de aproape 300 milioane lei, bani ale celor 14 instituții financiar-bancare cu care avem convenția de garantare”, spune Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.
Totuși, există anumite criterii care au accelerat fluctuațiile accesării acestor fonduri, printre acestea a contribuit și frica românilor față de războiul de la graniță, este de părere Dumitru Nancu.
„Trebuie să ținem cont și de aspectul geo-politic, în România în 1990 aveam 22 milioane de locuitori când 90% eram proprietari iar după ultimul recensământ populația a scăzut la 18 milioane de ci este clar că oferta este mult mai mare decât cererea. Pe lângă factorul geopolitic există și factorul de natalitate și de această instabilitate dată de război. Singurul an în care am epuizat bugetul într-o lună a fost la începutul anului trecu, pentru că atunci aveam munca de acasă și școala de acasă iar oamenii au preferat să se mute în locuințe mai mari. În ultimul trimestru a fost un nivel de cerere de locuințe galopant”, a mai declarat directorul instituției care oferă sprijin financiar pentru proiectele de viață ale cetățenilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Vechimea în muncă 2026 | Cum afli online veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori. Care perioade pot lipsi din evidența CNPP
Vechimea în muncă 2026 | Cum afli online veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori. Care perioade pot lipsi din evidența CNPP Salariații din România pot afla dacă există probleme în evidența anilor lucrați înainte de pensionare. Datele privind vechimea, veniturile raportate și declarațiile transmise de angajatori pot fi verificate online, prin contul personal de […]
Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile
Hidroelectrica investește în siguranța Barajului Petrești. 16 dispozitive hidrometrice vor fi reabilitate într-un proiect cu execuție de maximum 45 de zile Hidroelectrica, prin Sucursala Hidrocentrale Sebeș, pregătește o intervenție tehnică la Barajul deversor Petrești, pe râul Sebeș, proiectul vizând reabilitarea capetelor de măsură aferente dispozitivelor hidrometrice utilizate pentru monitorizarea comportării în timp a construcției. Investiția […]
Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA
Amenzi de peste 132.000 de lei în mai multe benzinării: Controale privind siguranța alimentelor comercializate. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare totală de 132.400 de lei și au suspendat activitatea unui agent economic, în urma unor controale desfășurate pentru verificarea siguranței alimentelor comercializate în benzinării. Potrivit unui comunicat al […]
