Noiembrie 2017 – noul termen de finalizare a lotului 4 din Autostrada Sebeș – Turda
Noiembrie 2017 – noul termen de finalizare a lotului 4 din Autostrada Sebeș – Turda
Deși trebuia definitivată în martie 2016 și cu toate că termenul inițial de construire a autostrăzii a fost de 18 luni, constructorul lotului 4 din Autostrada Sebeș-Turda, firma austriacă PORR, a obținut de la adjudecătorul contractului o prelungire a acestuia cu 20 de luni, adică aproape 2 ani. Inițial firmei austriace PORR i s-au acordat 22 de luni pentru construirea celor 16 kilometri de autostradă ai lotului 4 care se întinde de la Decea (județul Alba) și până în Turda (județul Cluj), însă se pare că mai are nevoie de timp pentru finalizarea lucrărilor, acesta fiind un lot care s-a dovedit dificil din punct de vedere al exproprierilor.
De asemenea, plata va fi suplimentată cu 32 de milioane de lei. Aceasta se va adăuga celor 470 de milioane de lei care vor fi primiți de PORR pentru lucrări
, conform valorii inițiale a contractului. Contractele FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor Consultanți) sub umbrela cărora se construiește și lotul 4 Sebeș – Turda prevăd că în prima fază disputele dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și constructori sunt judecate de un inginer adjudecător, care trebuie să fie acreditat de FIDIC și totodată să dea dovadă de imparțialitate desăvârșită între cele două părți.
Întregul tronson Sebeș – Turda are o lungime de 70 de kilometri (cost aproximativ de 7 milioane de euro per kilometru) și este împărțit în patru loturi: lLotul 1 – 17,0 km de la intrarea pe autostradă în Sebeș până la Pârâul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL. Cost: 541.739.137 lei, fără TVA; lLotul 2 – 24,3 km de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud; constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL. Cost: 549.332.494 lei, fără TVA; Lotul 3 – 12,5 km de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. Cost: 420.511.921 lei fără TVA; lLotul 4 – 16,3 km de la nodul Decea până în Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH. Cost: 470.004.894 lei, fără TVA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”
Porțile Deschise ale Mileniilor la Alba Iulia: Trei porți și două milenii de istorie dezvăluite de arheologi. Prezentare specială pentru militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Evenimentul „Porțile Deschise ale Mileniilor – Trei porți, două milenii, un singur loc!” a oferit în aceste zile publicului posibilitatea de a vizita șantierul arheologic de pe Bastionul Sf. Ioan […]
Cum a acționat bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia
Cum a acționat bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi provocat un incident tensionat în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, unde ar fi îndreptat o replică de pistol-mitralieră spre un polițist […]
Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a provocat un incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, după ce ar fi intrat cu o armă de tip airsoft și o grenadă […]
