Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Noi să fim serioşi!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

O veste bună pe care am primit-o cu câteva zile în urmă a trecut aproape neobservată deşi importanţa ei ar fi recomandat-o pentru contrariu. Comisia Europeană a inclus în reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) traseele Timişoara – Sebeş – Turda – Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni şi Calafat – Craiova – Alexandria – Bucureşti, atât pe componenta rutieră cât şi pe cea feroviară. Aceste rute au fost incluse în reţeaua centrală a Uniunii Europene (reţeaua de bază) la care se adaugă includera rutelor Borş – Turda şi Constanţa – Tulcea – Brăila – Galaţi în reţeaua extinsă a Uniunii Europene. Decizia a fost luată, după prezentarea unor argumente solide în mai multe runde de negociere care au durat aproximativ doi ani, în cadrul Consiliului pentru Transport, Telecomunicaţii şi Energie al UE. Precizăm că reţeaua europeană de transport TEN-T a luat fiinţă în anul 1996, iar în 2009, Comisia Europeană a decis revizuirea ei. Acesta a fost contextul în care au început analizele şi negocierile în urma cărora reţeaua de transport TEN-T se dublează pe teritoriul României în ceea ce priveşte transportul rutier şi creşte cu circa 40 la sută în ceea ce priveşte rutele feroviare.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că România îşi va putea extinde reţeaua de autostrăzi beneficiind şi pentru aceste noi rute de fonduri substanţiale din partea Uniunii Europene. La cât stăm noi de prost cu banii orice majorarea a sumelor alocate României este binevenită. Deciziile luate la Bruxelles sunt limpezi, logice. Ce se întâmplă în România este altă discuţie. Uniunea Europeană ne dă, dar nu ne bagă în traistă! Pentru că la Ministerul Transporturilor, în ultimii opt ani, miniştrii s-au succedat şi în această succesiune nu au preluat unii de la alţii ideile sau proiectele, demararea lucrărilor în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost tergiversată spre supărarea tot mai mare a tuturor celor care circulă prin ţara asta. Iar absorbţia fondurilor europene este mică pentru că proiectele din POS Transport alături de cele din POS Mediu implică sumele cele mai mari. Documentaţiile tehnice au tot fost făcute, refăcute, răsfăcute, despre autostrăzi s-a discutat şi răsdiscutat, dar, pe teren, nimic. Astfel neîncrederea românilor este foarte mare. Asta explică de ce o veste atât de importantă nu a reţinut atenţia. Nici eforturile din ultimii ani care au dus la începerea şi derularea într-un ritm susţinut a lucrărilor la autostrada Arad – Sibiu (pe Coridorul IV Paneuropean) nu par a fi schimbat ceva în această percepţie. Situaţia se poate schimba odată cu respectarea termenelor de dare în folosinţă asumate şi desigur în realizarea unor lucrări de calitate.
Pentru noi, trăitori în judeţul Alba, decizia este salutară. Ea pune pe harta reţelelor europene de transport nu numai municipiul Sebeş, ci şi municipiul Alba Iulia, municipiul Aiud, oraşul Teiuş, crescând atractivitatea zonei de nord a judeţului pentru investitori care, ştim bine, atunci când analizează oportunitatea instalării unei intreprinderi iau în calcul şi aspectele legate de transportul materiilor prime şi al produselor finite. Conectarea Coridorului IV Paneuropean cu autostrada Bechtel pe traseul Sebeş – Turda a fost recunoscută ca necesară de toţi miniştrii transporturilor din ultimii opt ani, dar soluţia tehnică a fost diferită de la unul la altul. Acum s-a lămurit: atunci când va fi, va fi autostradă.

Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea