Noi reglementări legislative: românii cu amenzi neplătite pot face închisoare sau muncă zilnică
Noi reglementări legislative: românii cu amenzi neplătite pot face închisoare sau muncă zilnică
Un nou proiect prin care instanța îi poate obliga pe românii care nu își plătesc amneziile contravenționale într-un an să achite o amendă penală sau să presteze muncă în folosul comunității, potrivit unui act normativ pus în dezbatere publică.

Legea privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților pusă în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării prevede că instanța poate dispune pedeapsa cu munca în folosul comunității sau plata unei amenzi penale pentru persoanele care nu și-au plătit timp de 12 luni amenda contravențională.
Într-un comunicat de presă emis miercuri, Apador-Ch, organizație non-guvernamentală care acționează pentru protecția drepturilor omului, cere înlăturarea acestei prevederi din proiectul de lege pe motiv că încalcă Codul Penal și Constituția și creează artificialui noi „infractori”.
„APADOR-CH cere Guvernului să renunțe la propunerea de modificare a Codului administrativ, care prevede transformarea amenzilor contravenționale neplătite în amenzi penale. Potrivit proiectului pe care Guvernul vrea să-și asume răspunderea la finalul acestei luni, neplata unei amenzi contravenționale timp de 12 luni ar permite instanței să dispună fie muncă în folosul comunității, fie aplicarea unei amenzi penale.
APADOR-CH atrage atenția că amenda penală este o sancțiune specifică dreptului penal și poate fi aplicată exclusiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu a unei contravenții. În prezent, legislația română nu califică neplata unei amenzi contravenționale drept infracțiune, iar transformarea unei datorii într-o sancțiune penală contravine principiilor fundamentale ale dreptului penal.
Prin această modificare, Guvernul ar încălca prevederile Codului penal și ale Constituției. APADOR-CH consideră că soluția propusă creează artificial noi „infractori” și solicită eliminarea acestei prevederi din proiectul de act normativ aflat momentan în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Dezvoltării”, a informat miercuri organizația neguvernamentală.
Ce prevede proiectul
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se modifică și se completează după cum urmează:(…)
4. La articolul 28, după alineatul (3) se introduc cinci noi alineate, alin. (4)-(8), cu următorul cuprins: (…)
(7) Dacă în termen de 12 luni de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, amenda nu a fost achitată, organul fiscal local transmite procesul verbal de constatare a contravenției la judecătoria de pe raza căreia își are domiciliul contravenientul pentru ca instanța să dispună:
a) transformarea în muncă în folosul comunității;
b) transformarea în amendă penală, cu termen de plată 60 de zile.
APADOR-CH cere eliminarea literei b) de la art. 28 al. 7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, argumentând:
„Amenda penală este o sancțiune penală, care nu poate fi aplicată decât pentru săvârșirea unei infracțiuni, nu si pentru săvârșirea unei contravenții. Deocamdată, nu este prevăzută in nicio lege o infracțiune care sa constea in neachitarea amenzii contravenționale in termen de 12 luni de la data comunicări procesului-verbal de constatare a contravenției. Practic, e foarte greu de acceptat ca simpla neplata unei datorii sa constituie infracțiune (exista o excepție, in art. 6/1 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, care prevede ca este infracțiune fapta de reținere și neplată a anumitor impozite și contribuții – dar, in acel caz, infracțiunea este prevăzută într-o anumita lege; in cazul fata, in nicio lege nu se prevede ca e infracțiune neplata amenzii contravenționale intr-un anumit termen.). Doar daca era prevăzută in lege o astfel de infracțiune, se putea stipula aplicarea unei amenzi penale.
Ca atare, nu se pot prevedea sancțiuni penale (inclusiv amenda penala) pentru comiterea unor contravenții, adică pentru fapte care nu sunt prevăzute de lege ca fiind infracțiuni.
Potrivit art. 1 si 2 din Codul penal, nicio persoană nu poate fi sancționată penal (inclusiv prin aplicarea unei amenzi penale) pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, ca infracțiune, la data când a fost săvârșită.
În concluzie, introducerea acelui text, care prevede posibilitatea sancționării penale (prin amenda penala) a unei fapte care nu e prevăzută de lege ca fiind infracțiune sunt încălcate art. 1 si 2 din Codul penal si, astfel, este încălcat art. 1 al. 5 din Constituție”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Maia Sandu: ,,Conform sondajelor, în Republica Moldova nu există sprijin majoritar pentru unirea cu România”
Maia Sandu: ,,Conform sondajelor, în Republica Moldova nu există sprijin majoritar pentru unirea cu România” În Republica Moldova nu există sprijin majoritar pentru unirea cu România, a precizat Maia Sandu într-o conferință de presă organizată la Chișinău. Maia Sandu a precizat că în Republica Moldova nu există sprijin majoritar pentru unirea cu România, potrivit sondajelor, […]
Vortexul polar revine în România. Iarna ia o pauză câteva zile, temperaturile cresc, apoi gerul se întoarce în forță
Vortexul polar revine în România. Iarna ia o pauză câteva zile, temperaturile cresc, apoi gerul se întoarce în forță După valul de frig intens când temperaturile au atins și -25 de grade Celsius în unele zone, România va avea parte de câteva zile de încălzire, însă gerul se întoarce în luna februarie. România s-a confruntat […]
Fără sechestru pe averea fostului președinte Klaus Iohannis: Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF
Fără sechestru pe averea fostului președinte Klaus Iohannis: Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea ANAF Curtea de Apel Alba a dispus, joi, 22 ianuarie 2026, respingerea ca neintemeiată a cererii de instituire a sechestrului asigurator în cazul fostului președinte Klaus Iohannis. Înte timp, Fiscul a câştigat în primă instanţă şi cealaltă jumătate a […]