Noi obligații fiscale pentru proprietarii de bunuri scumpe. Cum se calculează impozitul special
Noi obligații fiscale pentru proprietarii de bunuri scumpe. Cum se calculează impozitul special
Conform noilor reglementări fiscale, proprietarii de clădiri rezidențiale scumpe cu o valoare impozabilă de peste 2,5 milioane de lei sau autoturisme de lux mai scumpe de 375.000 de lei, vor plăti un impozit special.
Citește și: Bogdan Glăvan, despre noua TAXĂ pentru mașini poluante: ”Va lovi tot în oamenii cu venituri mici. Vor să facă profit din impozitarea săracilor”

Noi obligații fiscale pentru proprietarii de bunuri scumpe
Persoanele fizice și juridice care dețin bunuri de valoare mare vor trebui să plătească un impozit special, conform noilor prevederi fiscale. Impozitul se aplică atât proprietarilor de clădiri rezidențiale scumpe, cât și celor care au autoturisme de lux. Declarațiile trebuie depuse la ANAF până la 30 aprilie sau 31 decembrie, în funcție de tipul bunului impozitat, scrie dcbusiness.ro
Cine trebuie să plătească acest impozit?
Impozitul special pe bunuri de valoare mare vizează două categorii principale de contribuabili:
Persoanele fizice care, la 31 decembrie a anului fiscal anterior, dețin în România clădiri rezidențiale cu o valoare impozabilă de peste 2.500.000 lei;
Persoanele fizice și juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate în România, dacă valoarea de achiziție a fiecărei mașini depășește 375.000 lei.
Impozitul pentru autoturisme se aplică pe o perioadă de 5 ani de la momentul achiziției sau pentru perioada rămasă până la împlinirea celor 5 ani în cazul vehiculelor deja înregistrate.
Cum se calculează impozitul?
Impozitul se stabilește în funcție de valoarea bunului, aplicându-se o cotă de 0,3% asupra valorii care depășește pragurile impuse de lege:
Pentru clădirile rezidențiale, impozitul se calculează aplicând 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă și pragul de 2.500.000 lei;
Pentru autoturisme, se aplică aceeași cotă de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și 375.000 lei.
Până când trebuie plătit impozitul?
Contribuabilii trebuie să își declare și să își achite impozitul în funcție de tipul bunului deținut:
Pentru clădirile rezidențiale, termenul de declarare și plată este 30 aprilie al anului fiscal curent;
Pentru autoturisme, termenul limită este 31 decembrie al anului fiscal curent.
Plata se efectuează către bugetul de stat și este administrată de ANAF, conform legislației fiscale în vigoare.
Cum se depune declarația fiscală?
Modelul și conținutul declarației de impozitare vor fi stabilite printr-un ordin al președintelui ANAF, care trebuie emis în termen de 60 de zile de la publicarea noii legi în Monitorul Oficial. Contribuabilii trebuie să respecte aceste noi obligații fiscale pentru a evita penalitățile și sancțiunile prevăzute de lege.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Premierul Luca Niculescu […]
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare
Ce sporuri și venituri se iau în calcul la pensie în 2026: Ce trebuie să știe pensionarii despre recalculare Sporul de vechime, sporul pentru munca de noapte, primele, plata orelor suplimentare și al 13-lea salariu se numără printre veniturile care pot fi luate în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiei, în condițiile prevăzute de lege. […]
