Noi masuri de relaxare după 15 iunie. Marcel Vela: „Vor fi multe surprize plăcute, nu vreau să spun acum. Vor fi bine primite de populație”
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că după 15 iunie pregătește noi măsuri de relaxare. Acesta a mai spus că regulile de protecție au fost respectate de românii care au ales să-și petreacă weekend-ul prelungit la mare sau la munte și că merită să se bucure după starea de urgeță.
„Se respectă regulile, am fost încântat când am văzut în imagini că oamenii care coboară din tren, toți iubitori de natură, purtau mască pe față. Merită relaxarea, consider că într-o perioadă mai dificilă, ei au protejat viața celor dragi. Au realizat că viața este cel mai scump lucru. Merită cu prisosință să se bucure de viață,”a declarat Marcel Vela, sâmbăta la Digi 24.
Reacția ministrului de Interne vine după ce sâmbătă plajele de pe litoral s-au deschis, iar românii s-au îndreptat imediat spre mare. Aglomerație mare a fost și pe Valea Prahovei.
Este primul weekend, după starea de urgență, în care românii s-au putut bucura de o minivacanță la munte sau la mare. Ministrul de Interne a anunțat că după 15 mai vor exista noi măsuri de relaxare.
„Pentru a treia etapa de relaxare vor fi multe surprize plăcute, nu vreau să spun acum. Vor fi bine primite de populație. Sunt în funcție și de analize, de statistica epidemiologică. Așa cum am văzut din imagini, oamenii au respectat regulile. Mă bazez pe responsabilitatea oamenilor să nu crească numărul de cazuri. Sper ca din 15 iunie să ne apropiem de normalitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
