Sport

Nneka Onyejekwe (Volei Alba Blaj), cea mai bună voleibalistă din 2017, după ce în 2016, prima a fost Adina Salaoru

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nneka Onyejekwe a fost desemnată cea mai bună voleibalistă din România în anul 2017, în ancheta Federaţiei Române de Volei. Jucătoarea campioanei Volei Alba Blaj a ocupat locul doi în clasamentul general dat publicităţii de Federaţia Română de Volei, după voleibalistul Laurențiu Lică, ocupantul primei poziţii.

Tot în acest clasament, căpitanul campioanei României, Adina Salaoru, voleibalista anului 2016 în România, s-a clasat pe locul doi în ierarhia fetelor, ocupând locul cinci la general, într-un top zece în care s-au regăsit doar patru voleibaliste.

Născută la Haţeg, pe data de 18 august 1989, Nneka Onyejekwe are 1,89 metri înălţime şi un palmares impresionant, fiind campioană naţională în fiecare an la echipele la care a evoluat în carieră. Astfel, a câştigat patru titluri de campioană a României cu CSU Metal Galaţi (2007, 2008, 2009, 2010), trei titluri de campioană a Elveţiei cu Voléro Zürich (2011, 2012, 2013), două titluri de campioană a Franţei cu Racing Club de Cannes (2014, 2015), un titlu de campioană a Germaniei cu Dresdner Sportclub 1898 (2016) şi un titlu de campioană a României cu Volei Alba Blaj (2017), cu echipa noastră reuşind eventul în sezonul trecut.

Iată şi clasamentul celor mai buni zece voleibalişti români din 2017, conform Federaţiei Române de Volei:

1. Laurențiu Lică (Tricolorul LMV Ploiești / SCMU Craiova)
2. Nneka Onyejekwe (Volei Alba Blaj)
3. Cristian Bartha (Tricolorul LMV Ploiești / SCMU Craiova)
4. Marian Bala (C.S. Arcada Galati / SCMU Craiova)
5. Adina Salaoru (Volei Alba Blaj)
6. Adrian Aciobăniței (United Volleys)
7. Cristina Cazacu (Ştiinţa Bacău Volei)
8. Ioana Baciu (CSM Bucuresti Volei)
9. Andrei Spînu (Arcada Galați)
10. Rareș Bălean (Volei Municipal Zalău)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Într-un oraș din Alba un cros anual pornește din „Locul Târgului”: Când va avea loc ediția din 2026 Ediția a treia a evenimentului sportiv „Crosul Teiușului” va avea loc în 30 mai 2026, anunțul fiind făcut la începutul anului de către organizatori. „Vă dorim un an 2026 sănătos, activ și plin de reușite, cu multe […]

Citește mai mult

Sport

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin: Înfrângere pentru campioane

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dinamo – Volei Alba Blaj 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin, meci contând pentru etapa a doua a returului sezonului regular Campioana României, Volei Alba Blaj, a avut parte de un nou meci tare în întrecerea internă, o confruntare în deplasare, la București, cu Dinamo. Formația din Capitală s-a impus cu 3-1 în […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

A început oficial anul Nadia Comăneci în România: „Primul 10 nu a fost doar al meu, ci şi al unei ţări care m-a format” Fosta mare sportivă Nadia Comăneci a afirmat într-un mesaj, transmis cu ocazia lansării „Anului Nadia” la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că prima notă de 10 din istoria gimnasticii, pe […]

Citește mai mult