Curier Județean

Nicolae Popa, APDRP: ”230 de milioane de euro disponibili pentru investiţii în mediul rural”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Începând din 26 noiembrie 2012, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte cereri de finanţare pentru investiții în modernizarea exploatațiilor agricole, dar și creșterea adăugate a produselor agricole și forestiere.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, în perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013 cei interesați să investească în agricultură vor avea la dispoziție 150 de milioane de euro prin Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole” și 80 de milioane de euro prin Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.

Pentru această sesiune de primire a proiectelor, fondurile nerambursabile alocate  Măsurii 121 sunt defalcate pe fiecare dintre sectoarele principale agricole ale acesteia. Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 48 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 72 de milioane de euro. De asemenea, pentru implementarea standardelor pentru lapte crud și protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, beneficiarii vor avea la dispoziție 20 de milioane de euro.

Totodată, pentru a facilita accesul la sprijinul financiar oferit, în cadrul acestei sesiuni beneficiarii Măsurii 141 – „Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă” vor avea alocaţi separat 10 milioane de euro, pentru a depune proiecte în cadrul Măsurii 121. Cu alte cuvinte, beneficiarii Măsurii 141, vor avea o alocare separată care îi va ajuta să poată asigura dezvoltarea exploataţiei agricole pe care o dețin.

O altă posibilitate de a primi finanțări europene nerambursabile o reprezintă Măsura 123 – „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”. Și în cazul acestei măsuri de investiții fondurile care vor fi acordate sunt defalcate. Astfel, proiectele prin care se asigură implementarea standardului privind laptele crud beneficiază de o alocare de 20 de milioane de euro, iar beneficiarii care doresc finanțarea proiectelor care vizează investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole care procesează materii prime incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comisiei Europene (cu excepția produselor piscicole) și care obțin produse incluse în Anexa I din sectoarele prioritare, au la dispoziție 60 de milioane de euro.

Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 123 este de 3 milioane de Euro, în condițiile unei cofinanțări maxime de 50% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție, solicitanţii de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidurilor Solicitantului aferente Măsurilor 121 și 123, disponibile gratuit la sediul central al Agenţiei, la Oficiile Judeţene (OJPDRP), precum şi la Centrele Regionale (CRPDRP) ale APDRP din ţară. De asemenea aceste ghiduri pot fi descărcate şi de pe pagina oficială de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro.

„Până la această dată, pentru Modernizarea exploatațiilor agricole (Măsura 121) au fost solicitați peste 2,78 miliarde de euro, depășindu-se astfel, de peste două ori, suma totală alocată de 1,04 miliarde de euro acestei măsuri de investiții până la finele perioadei de implementare. Agenția a semnat contracte de finanțare cu 2.028 de beneficiari ai acestei măsuri, valoarea acestora fiind de 776,53 de milioane de euro. Și în ceea ce privește Măsura 123, solicitările de fonduri europene nerambursabile au depășit de peste două ori suma alocată de 666,43 de milioane de euro, fiind semnate deja 585 de contracte de finanțare, în valoare nerambursabilă de aproximativ 560 de milioane de euro”, precizează directorul general adjunct al APDRP, Nicolae Popa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș  Un autocamion încărcat cu material lemnos a luat foc marți dimineața, 3 noiembrie, pe autostrada A1, la kilometrul 311, pe sensul Sebeș – Orăștie. Potrivit ISU Alba, detașamentul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult