Actualitate

Nicolae Dobra, candidat USL pentru Senat, în Colegiul nr. 2, Sebeş-Blaj-Aiud-Ocna Mureş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Votează! Puterea e acum în mâna ta!

Petrecerea Divorțaților

Stimaţi concetăţeni!
A sosit momentul adevărului, pentru noi, pentru voi şi pentru viitorul ţării! Nu vin azi în faţa voastră cu promisiuni, pentru că destul vi s-a promis până acum! Vin să vă îndemn doar atât: veniţi la vot, în număr cât mai mare!
Orice absenţă este un vot dat celor pe care nu doriţi să-i susţineţi, un vot împotriva voinţei voastre!
Ţara are acum nevoie de stabilitate şi de echilibru! Ţara are nevoie de fiecare dintre voi, pentru a decide pe ce drum va merge în următorii patru ani! Doar de voi şi de votul vostru depinde dacă ţara va merge spre ruină sau spre redresare economică şi spre prosperitate!
Ţara are nevoie de dreptate! Dar dreptatea nu înseamnă nimic fără putere, după cum spunea Mihai Eminescu. Voi aveţi nevoie de dreptate şi de echitate, iar puterea e acum în mâna voastră! Numai de voi depinde cui o veţi încredinţa, pentru a vă reprezenta şi a vă impune voinţa în Parlamentul României! Numai de voi depinde propria voastră viaţă, începând cu 10 decembrie 2012!
Mă cunoaşteţi, aşa cum şi eu vă cunosc, pentru că sunt al vostru, aparţin acestor meleaguri! Aici îmi sunt rădăcinile, aici îmi este familia, deci aici este şi inima mea! Ceea ce doresc pentru familia mea, doresc şi pentru voi! Am muncit cot la cot cu voi, am fost şi sunt în mijlocul vostru, alături de voi şi voi fi tot alături de voi, reprezentându-vă interesele şi în Parlamentul României!
Stimate alegător!
Votează! Puterea e acum în mâna ta! Iar alături de mine, puterea va rămâne în mâna ta!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie

Ioana Oprean

Publicat

în

Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie Părintele arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava, din județul Alba, o personalitate a vieții bisericești și sociale din Transilvania, cunoscută pentru implicarea în sprijinirea copiilor, a vârstnicilor și a celor aflați în situații dificile, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionarea anticipată în 2026: Ce acte sunt necesare și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarea anticipată în 2026: Ce acte sunt necesare și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare Persoanele din România care vor să iasă la pensie anticipat trebuie să îndeplinească anumite condiții privind vârsta și stagiul de cotizare și să pregătească documentele care dovedesc perioadele de muncă și situația personală. Dosarul poate conține acte diferite de […]

Citește mai mult

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult