„Nepoții îi colindă pe bunici”, un proiect de suflet al Sebeșului: Concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun
„Nepoții îi colindă pe bunici”, un proiect de suflet al Sebeșului: Concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a găzduit marți, 10 decembrie 2019, evenimentul „Nepoții îi colindă pe bunici”, un proiect care unește simbolic toate generațiile, gândit special pentru perioada premergătoare
sărbătorilor de iarnă, menit să dovedească încă o dată că fiecare persoană, indiferent de vârstă, reprezintă o resursă valoroasă pentru comunitatea Sebeșului.
În prezența unui public numeros, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, au evoluat Corina Ofelia Corpodean, Cristina Muntean, Anamaria Iorga, Mirela Mănescu, care, prin colindele interpretate, pe versurile poetei Jeni Voina, au introdus publicul în atmosfera de sărbătoare. Corul „Do Re Mi”, coordonat de Alexandra și Adrian Pamfilie, a oferit publicului o poveste muzicală feerică, cu îngerași și personaje biblice.
Grupul Vocal „Felician Fărcașiu” Sebeș, coordonat de Roxana Reche, Corul Protopopiatului Ortodox Român Sebeș și Corul Centrului de Zi din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș au transmis trăiri emoționante publicului. Trei generații, reunite într-un concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun, plin de magie, generozitate și afecțiune sinceră.
Invitații de onoare ai evenimentului au fost bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, membrii Centrului de Zi pentru Adulți și cei ai Centrului de Zi pentru Copii Petrești din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș, alături de membrii Asociației Pensionarilor Sebeș.
La finalul evenimentului, cei prezenți, într-un gest simbolic, au schimbat cadouri, mănuși, fulare, ciorăpei, croșetate cu drag de bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, lumânări, coronițe și produse handmade, pregătite de copiii Centrului de Zi Petrești.
Primarul Dorin Nistor, prezent la eveniment, a transmis un gând cald în preajma sărbătorii Crăciunului, alături de promisiunea continuării acestui proiect de suflet.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și s-a înscris în cadrul celei de-a IV-a ediții a Târgului de Crăciun.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
