Curier Județean

Municipalitatea achiziționează, cu 25.000 de lei, serviciile de producţie a filmului documentar „Alba Iulia – O istorie vizuală prin «amprente» celebre”

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia și-a anunțat intenția de a achiziționa servicii de producţie a unui film documentar, cu o durată de 25 de minute, subtitrat în 5 limbi străine, estimate la valoarea de 25.000 de lei.

Petrecerea Divorțaților

Filmul va fi realizat în cadrul proiectului „Alba Iulia – O istorie vizuală prin «amprente» celebre”, derulat de municipalitate, prin care va exploata vizual o parte din patrimoniul cultural imaterial de excepţie cu care este înzestrat oraşul.

”Proiectul este gândit ca o soluţie originală, coerentă, eficientă şi durabilă de a aduce sub aceeaşi „umbrelă vizuală” personalităţi de talie naţională şi internaţionala. Ne referim la personalităţi marcante care au domnit aici, s-au încoronat, au luat decizii importante, au înfiinţat şcoli de renume, au făcut descoperiri notabile, au organizat evenimente memorabile, au sprijinit financiar Cetatea, au ridicat edificii civile, militare, de cultură şi care şi-au legat pentru totdeauna numele de Alba Iulia. Din datele noastre, iniţiativa realizării unui astfel de documentar este unică în România. Rezultatul central al proiectului va fi un film documentar de tip travel, cu o durată de 25 de minute, subtitrat în 5 limbi de circulaţie internaţională. Documentarul ne va arăta locurile pe unde au trecut, domnit sau îşi dorm somnul de veci 30 de personalităţi care şi-au legat, într-un fel sau altul, numele de oraşul Alba Iulia: împăraţi,regi, voievozi, oameni de cultură de talie naţională şi internaţională, figuri militare etc.”, se precizează în caietul de sarcini al achiziției directe.

Proiectul, cu o valoare totală de 53.262 de lei, este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) cu 39.936 de lei (74,98 %). Societatea comercială Apulum S.A. din Alba Iulia contribuie cu 8.000 de lei (15,2%), iar Primăria Alba Iulia cu 5.326 lei (10%).

Proiectul este derulat de Municipiul Alba Iulia, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918“, Muzeul Naţional al Unirii şi Societatea comercială Apulum S.A. şi se va finaliza în 15 noiembrie 2017.

Potrivit documentației, ”filmul trebuie să „sudeze” epoci istorice, culturale diferite, personaje din timpuri diferite, de etnii şi preocupări diferite, să promoveze diversitatea, toleranţa, să ne arate că Alba Iulia a fost şi este un spaţiu al mulţi culturali smului, al convieţuirii interetnice şi interconfesionale”.

Firma sau persoana fizică autorizată care dorește să depună o ofertă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe tehnice minime pentru echipament:

– Camere foto profesionale sau aparate foto profesionale cu senzor full frame, care permit obţinerea unor imagini similare cu cele din producţiile cinematografice;
– Slider pentru detalii, panoramări, filmări timelapse;
– Stabilizatoare de imagine;
– Lumini;
– Dronă pentru filmările aeriene cu lentile interschimbabile, care să permită filmarea şi pe timp de noapte.

De asemenea, ofertantul trebuie să asigurare o echipă formată din minimum 6 specialişti în producţii audio-video.

Data limită de transmitere a ofertei este 28 august 2017, ora 14.00 iar ofertantul care va câștiga contractul va trebui să realizeze filmul în perioada 1 – 30 septembrie 2017.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult