Mulţumim pentru vorbele încurajatoare, aşteptăm avizele pentru redeschiderea urgentă a minei de la Roşia Montană
Scrisoare deschisă domnului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu

19 aprilie 2012
Stimate domnule prim-ministru,
Speranţa este ceea ce ne-a ţinut în viaţă în toţi aceşti ani, de când viitorul nostru şi al copiilor noştri a stat mereu sub semnul întrebării. Declaraţiile dumneavoastră televizate ne încurajează să credem cu şi mai multă tărie că a venit şi rândul nostru, al minerilor din Apuseni, să stăm cu fruntea sus şi să fim din nou mândri de istoria noastră şi de tradiţiile noastre.
Noi, locuitorii din Roşia Montană, avem reprezentanţi care au stat aproape permanent în ultima lună la Bucureşti să picheteze paşnic Ministerul Mediului, tocmai pentru că dorim să ştie toată lumea că avem nevoie de locuri de muncă şi că vrem să trăim din minerit, aşa cum au trăit multe generaţii înaintea noastră.
Vă asigurăm că şi noi, minerii din Apuseni, dorim locuri de muncă, dorim răspunsuri după atâţia ani de aşteptare, dorim ape curate în locul apelor roşii de astăzi şi dorim localităţi pline de viaţă şi de speranţă! În aşteptarea aceasta de ani de zile, tot a fost ceva bun: am putut să ne dăm seama cum gândeşte şi cum acţionează acest investitor şi am văzut că a făcut şi face multe lucruri bune, deşi până la ora actuală a primit din partea autorităţilor mai mult vorbe şi prea puţine avize.
În prezent, 500 de oameni sunt angajaţi, chiar dacă proiectul minier e tot în aşteptare. Oamenii ăştia – şi mulţi alţii – au nevoie să ştie că slujbele lor sunt sigure, stabile, că pot să-şi trimită copiii la şcoală şi că nu vor fi nevoiţi să plece în pribegie.
Noi suntem din familii de mineri, ştim cum s-a făcut minerit în Apuseni şi ştim că se poate face din nou, pe baze moderne şi sigure, pentru oameni şi pentru natură. Nu ne e teamă decât de nesiguranţă şi de lipsa unor decizii. Nu vrem să mai fim „săracii şi piperniciţii” României, vrem să redevenim fala Apusenilor!
De aceea, vă susţinem în hotărârea dumneavoastră de a urgenta decizia în privinţa proiectului minier şi vă cerem, cu tot respectul, să grăbiţi demersurile pentru eliberarea avizului de mediu şi a altor avize necesare redeschiderii minei, pentru că după atâţia ani de aşteptare şi nesiguranţă avem dreptul la o viaţă mai bună. E timpul să ştim cum va arăta viitorul nostru.
Doamne ajută!
Cristian ALBU, preşedinte
Sindicatul Viitorul Mineritului din Roşia Montană
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când intră pensiile în luna martie 2026: Când vor fi virați banii pe card și când îi aduc poștașii. Precizări pentru noii pensionari
Când intră pensiile în luna martie 2026: Când vor fi virați banii pe card și când îi aduc poștașii. Precizări pentru noii pensionari În luna martie 2026, pensionarii din România vor primi banii conform unui calendar clar, cu mici ajustări. Cei care aleg Poșta Română vor primi banii de la începutul lunii, iar cei cu […]
4 martie 2026 | Exercițiu de alarmare în România, miercuri: La ce oră sună alarmele în Alba și celelalte județe din țară
4 martie 2026 | Exercițiu de alarmare în România, miercuri: La ce oră sună alarmele în Alba și celelalte județe din țară Sirenele vor răsuna miercuri, 4 martie 2026, în Alba și în restul județelor din România, în cadrul unui exercițiu național de alarmare publică organizat de autorități. Testarea sistemului va avea loc în intervalul […]
Cum va fi vremea de Paște 2026: Minivacanță pascală cu aer de primăvară, temperaturi ridicate și ploi slabe la început de aprilie
Cum va fi vremea de Paște 2026: Minivacanță pascală cu aer de primăvară, temperaturi ridicate și ploi slabe la început de aprilie În 2026, Paștele ortodox va fi celebrat pe 12 aprilie, iar estimările publicate de AccuWeather și Administrația Națională de Meteorologie oferă deja indicii despre atmosfera din acele zile. Un Paște cu aer de primăvară […]