Opinii - Comentarii

Motivarea instanței: Patronii de la ”Colectiv” au dat dovadă de o gravă neglijență și iresponsabilitate

Ioana Oprean

Publicat

în

colectiv_club_incendiu_1235_50409900Patronii clubului ”Colectiv” au fost arestaţi pentru că au dat dovadă de gravă neglijenţă, spun magistraţii Judecătoriei sectorului 4 în motivarea deciziei de arestare. Mai mult, cei trei au fost trimişi după gratii şi pentru a fi daţi ca exemplu patronilor care deţin cluburi din România.

Judecătoria sectorului 4 a dat publicității motivarea deciziei din 3 noiembrie, prin care un magistrat de la această instanță a admis propunerea Parchetului General de arestare preventivă a celor trei acționari și administratori de la clubul Colectiv.

„Cei trei inculpați prezintă un pericol social ridicat, iar prin atitudinea și comportamentul reflectat în activitatea desfășurată demonstrează că lăsarea lor în libertate periclitează siguranța celorlalți membri ai societății. De asemenea, judecătorul are în vedere gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora (decesul multor persoane tinere și vătămarea corporală a altora, unele dintre acestea fiind internate în continuare în stare critică), precum și modul și circumstanțele de comitere a acestora. Totodată, judecătorul apreciază că activitatea de urmărire penală se află în etapa de început, există un amplu probatoriu care urmează a fi administrat, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați”, se spune în motivare.

Judecătorul de drepturi și libertăți susține că a apreciat faptul că cei trei acționari au colaborat cu anchetatorii, au dat declarații detaliate în fața procurorilor, au pus la dispoziție documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale și „par a regreta incidentul produs, în care și-au pierdut viața inclusiv prieteni, cunoștințe și angajați ai lor”.

Totodată, judecătorul nu exclude că „modul în care inculpații au înțeles să acționeze în administrarea afacerilor ar putea fi întâlnit și la alți administratori de unități de tip club”, însă acesta nu este un considerent de natură să minimalizeze vina lor.

Magistratul mai spune că se impune arestarea preventivă a celor trei acționari, deoarece urmările acțiunii lor sunt extrem de grave, arătând că arestarea preventivă este o măsură preventivă excepțională, impusă în acest caz „de o situație la rândul său excepțională”.

Judecătorul susține că, în cazul celor trei acționari, luarea unei alte măsuri preventive, arest la domiciliu sau control judiciar, „nu poate fi compatibilă cu gradul de pericol social al inculpaților și faptelor acestora, inculpații prezentând un pericol concret pentru ceilalți membri ai societății, lăsarea lor în libertate nefiind bine-venită la acest moment”.

„Instanța consideră că interesul societății de a se afla în siguranță și de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial și trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaților prin privarea lor temporară de libertate”, se mai arată în motivare.

Procurorii Parchetului General susțin că, din datele și probele administrate ulterior, a rezultat că incendiul din clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu, administratori ai SC Colectiv Club SRL, sunt cercetați penal sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

sursa:agerpres, digi24

(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult