Monumentul Losenau din Alba Iulia – Moartea colonelui Losenau

După cum unii au început să cunoască, în “parcul Custozza” din Alba Iulia, actualmente “cuptorul Custozza”, zace beat de soare/chinuit îngrozitor şi monumentul Losenau, numit aşa deoarece a fost ridicat în 1853 în memoria colonelului Ludwig Losy von Losenau.

Piatra de temelie a acestui monument a fost pusă la 23 iulie 1852 de către însuşi împăratul austriac Franz Iosif, aflat în călătorie printr-o Transilvanie abia ieşită din războiul civil din 1848-1849, ca un semn de omagiu în amintirea ofiţerului austriac cu cel mai înalt grad ucis în lupte.

Despre viaţa acestui ofiţer, cel puţin la nivel neacademic, nu se ştiu prea multe. Se ştiu însă ultimele lupte la care a participat acesta alături de regimentul sau de cavalerie în Transilvania. Se ştie şi cum a murit, prilej cu care Alba Iulia a mai primit un monument.

O descriere a împrejurărilor în care a căzut colonelul Losenau urmează în acest articol.

Cine a fost Colonelul Ludwig Losy von Losenau? Provenit dintr-o familie aristocrată de germani din Galicia, Ludwig Losy von Losenau a îmbrăţişat cariera militară, urcând treptat în diverse grade până a ajuns colonel şi comandant al regimentului austriac de cavalerie GRAF AUERSPERG nr.8, cunoscut şi sub numele prescurtat de A8 (în care A provine din prima literă a numelui Auersperg)

Losenau a fost trimis cu regimentul său de către împărat în 1848, după începutul revoluţiei maghiare, în sprijinul generalului Puchner, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. Regimentul A8 a participat la lupte cu escadroane risipite în întreaga Transilvanie, singură dată când regimentul a luptat în formaţie completă fiind în timpul bătăliei de la Mediaş, după moartea colonelului Losenau. Până la moartea lui Loseanu, escadroane ale regimentului au luptat cu glorie la Cluj, Dej şi Ciucea, la Arad şi Lipova (toate în 1848) şi la Gănești-Mureș, Sibiu (Ocna Sibiului), Orăştie şi Simeria (în 1849). Losenau a fost numit de către români “eroicul Losenau”.

În luna februarie 1849 îl găsim pe Losenau sub comanda generalului Puchner, din ale cărui trupe făceau parte printre altele şi unităţi ale regimentului Carol Ferdinand (în marea lor majoritate români) şi două escadroane ale regimentului A8 conduse personal de către Losenau. Aceste trupe se aflau în urmărirea generalului Bem aflat în retragere după bătălia de la Ocna Sibiului. Generalul Josef Bem, ofiţer polonez, comanda trupele rebele maghiare din Transilvania (pe care maghiarii le numesc revoluţionare) şi s-a dovedit un ofiţer extrem de energic şi de capabil.

După mai multe ciocniri, Bem aştepta trupele imperiale în poziţie de luptă la Simeria. Bem a încercat să folosească terenul şi a ocupat poziţiile dincolo de râul Strei, la intrarea în Simeria, astfel încât trupele imperiale nu puteau să îi atace decât trecând un pod de lemn sau pe gheaţă foarte subţire ceea ce le făcea vulnerabile în fata rebelilor, care şi-au plasat artileria pe o înălţime din apropiere şi infanteria dotată cu puşti într-o cârciumă aflată la capătul podului.

Ca să îngreuneze şi mai mult atacul imperialilor, maghiarii au scos scândurile podului din care au rămas doar grinzile, făcând înaintarea foarte lentă şi grea.

Acestea erau condiţiile în care a început bătălia de la Simeria desfăşurată în condiţiile în care maghiarii erau de două ori mai mulţi decât imperialii (evităm să spunem austrieci, pentru că soldaţii, deşi din trupe regulate austriece, erau în mare parte români).

Superioritatea numerică a fost consecinţa unei mari greşeli a generalului Puchner. Fără nici un motiv, acesta a trimis batalioane şi escadroane în direcţii în care nu se află inamicul aşa că la Simeria nu se mai putea bizui decât pe 4.225 infanterişti şi pe cei 510 cavalerişti a lui Losenau. În schimb, Bem avea la dispoziţie 7.000 infanterişti şi 1.000 cavalerişti.

Era 7 februarie 1849. Ziua bătăliei de la Simeria. Practic, începutul agoniei lui Losenau.

Bătălia a fost deosebit de sângeroasă. Trupele imperiale nu puteau trece decât pe grinzile podului sau pe gheaţa subţire în timp ce rebelii maghiari executau foc asupra lor adăpostiţi de zidurile cârciumii. După lupte grele şi mulţi morţi, un batalion a reuşit să treacă râul Strei, să ocupe cârciumă (cât umor negru involuntar în această bătălie… să se verse sânge şi să moară oameni pentru ocuparea unei cârciumi) să îi împingă pe maghiari mai departe în timp ce trupele de pionieri au reparat podul.

În această luptă s-a produs la un moment dat o mare confuzie.

De locul de luptă s-a apropiat o unitate de rebeli maghiari proveniţi dintr-un regiment de secui şi maghiari trecut mai demult de partea  lui Bem. Foarte important este că, deşi au trecut de partea rebelilor maghiari, din lipsă de mijloace, soldaţii  nu au primit uniforme de rebeli ci se aflau tot în uniformele austriece. Aceasta a stârnit confuzie în rândul imperialilor care au crezut că sunt propriile lor trupe venite în ajutor. Imperialii au încetat focul, maghiarii au încetat şi ei să mai tragă şi toată lumea a fost în stare de confuzie. Tupeişti, rebelii unguri au ajuns la câţiva metri de imperialii uluiţi.

În acest moment, colonelul Losenau, care se afla în rezervă cu cavaleria sa, s-a apropiat de pod pentru a afla motivul încetării focului. Chiar atunci un ofiţer ungur a încercat să atace un locotenent imperial, pe numele său Lepier, şi au reînceput împuşcăturile. Nu se ştie şi nu se va şti niciodată dacă împuşcăturile au pornit de la acel incident între honved şi Lepier, sau dacă ungurii l-au observat pe Losenau şi au început să tragă asupra acestui ofiţer superior.

Cert este că Losenau a fost împuşcat, rănit grav şi a murit patru zile mai târziu.

Experienţă militară a imperialilor a fost mult mai importantă decât superioritatea numerică a trupelor maghiare, acestea fiind zdrobite şi alungate, deşi Bem strigă de pe o colină “Nu fugi maghiare… Nu fugi ! Dacă fugi, Transilvania este pierdută”.

Teoretic a fost o victorie a imperialilor. În realitate, a intervenit din nou Puchner şi, contrar oricărei logici, a dispus retragerea trupelor pentru înnoptare la Orăştie, părăsind câmpul de luptă de la Simeria. Astfel că ungurii, mobilizaţi din nou de energicul Bem, s-au întors la Simeria şi… nu au mai găsit pe nimeni. Aşa că s-au declarat învingători ai unei bătălii pe care de fapt au pierdut-o.

O bătălie în care colonelul Losenau a căzut răpus şi în urma căreia în Alba Iulia s-a mai ridicat un monument.

Radu Octavian
FOTO din anul 1920

PS: Acesta nu este o lucrare științifică, ci doar un articol de popularizare a istoriei. Deşi sursele folosite la întocmirea lui sunt credibile, unele fapte pot fi subiect de controverse între istoricii adevăraţi.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI