Modul în care ar putea vota miile de români infectaţi cu noul coronavirus la alegerile locale. Dr. Alexandru Rafila: „Mi se pare cel mai sigur”
Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, consideră că până în data de 27 septembrie, când se vor desfăşura alegerile locale, Autoritatea Electorală şi guvernul trebuie să găsească soluţii pentru a asigura dreptul la vot al persoanelor infectate cu CoVid-19.
Votul la domiciliu, cu ajutorul urnei mobile, este soluţia optimă identificată de dr. Alexandru Rafila în cazul
persoanelor care prezintă simptomele COVID-19. „Este foarte greu să limitezi dreptul la vot, este o discuţie care ţine până la urmă de Constituţie, cred. Dreptul la vot este unul constituţional.
Mă gândesc că Autoritatea Electorală Centrală şi guvernul vor găsi o soluţie astfel încât să ofere posibilitatea, într-un fel sau în altul, şi persoanelor care sunt – să spunem – infectate să voteze. Există două posibilităţi.
Una este aceea de a vota la domiciliu, există urna mobilă, şi cred că există o posibilitate care poate fi aplicată fără niciun fel de problemă, mai ales că este suficient timp până atunci pentru a fi stabilit un mecanism care să permită acest lucru.
Mai degrabă decât să se deplaseze persoana infectată la secţia de vot. Mie mi se pare mult mai sigur din punctul de vedere al prevenirii bolii”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe data de 16 iunie legea pentru organizarea alegerilor locale. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale (primari, consilii locale, consilii judeţene) este stabilită pe 27 septembrie, potrivit legii promulgate.
Data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru: consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari; Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti; consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene, stabileşte legea la articolul 1.
Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, din partea Ministerului Sănătăţii.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului
Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]
27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor
Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Prima vizită oficială a premierului Luca Niculescu va fi la Chișinău: Se va întâlni cu omologul său, Vasile Tofan și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu Premierul Luca Niculescu […]
