Modernizarea parcului „Avram Iancu” din Blaj se apropie de sfârşit
Autorităţile publice locale vor încheia lucrarea de modernizare a celui mai mare parc din Blaj în aproximativ o lună. Amplasat în zona centrală a municipiului, Parcul “Avram Iancu” a fost reabilitat după ideea câştigătoare rezultată în urma unui concurs de soluţii. Varianta de amenajare aleasă cuprinde: realizarea unui loc de joacă atractiv pentru copii, amenajarea unei fântâni arteziene, montarea de bănci, coşuri de gunoi şi cişmele cu apă potabilă, construirea unei tribune cu bănci pentru părinţi, spaţii administrative, sistematizarea şi modernizarea lacului, montarea a 17 aparate de fitness în aer liber şi a 3 mese de ping-pong, amenajarea spaţiilor verzi şi construirea unui gard împrejmuitor. De asemenea prin construirea unui foişor edilii îşi doresc să ofere blăjenilor atât un spaţiu pentru organizarea unor spectacole în aer liber dar iau în considerare pe viitor chiar oficierea căsătoriilor în timpul anotimpului cald. Primăria are în vedere şi o mai bună punere în valoare a „Stejarului lui Avram Iancu”, adevărat monument al naturii, vechi de peste 600 de ani, ce este adăpostit de parc.
Proiectul de modernizare a parcului a mai cuprins şi componenta de extindere a sistemului de iluminat public. De asemenea au fost refăcute aleile şi zonele de acces spre parc, începând cu intrarea dinspre Bulevardul Republicii. „Administraţia publică locală va continua şi pe viitor să pună amenajarea parcurilor şi a spaţiilor verzi pe primul loc în strategia de dezvoltare urbanistică şi edilitară. Pe agenda Primăriei în următorii 2 ani se mai află crearea de noi parcuri în zona Grupului Şcolar „Timotei Cipariu” şi pe Câmpia Libertăţii spre Grădina Botanică, şi modernizarea celor deja existente la Mănărade şi pe strada Petofi Şandor”, declară primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Primăria Blaj a investit major în ultimii ani în proiecte de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi. În prezent se mai derulează un alt proiect de reabilitare a parcului din zona centrului istoric iar anul trecut în toamnă a fost înfiinţată o grădină publică în spatele Catedralei Ortodoxe „Sfânta Maria”. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]
FOTO | Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost invitat să participe luni, 27 octombrie 2025, la evenimentul organizat de Banca Națională a României, la Cluj-Napoca, cu prilejul lansării monedei […]