Mobilizare la MAI pentru gestionarea situațiilor de urgență cauzate de schimbările meteorologice din zilele următoare. RECOMANDĂRI pentru șoferi
Marți, 18 aprilie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor MAI din județele aflate sub avertizări meteorologice și hidrologice, informează reprezentantul ISU Alba.
În cadrul videoconferinței, ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan a atenționat asupra riscurilor care pot să apară, în zilele următoare – circulația îngreunată pe drumurile de munte, înzăpezirea unor zone cu trafic rutier intens și situate la mare înălțime, cum este pasul Tihuța, sau producerea unor inundații în zonele din sud-vestul țării, unde au fost emise deja avertizări hidrologice.
Având în vedere că majoritatea conducătorilor auto și-au schimbat deja anvelopele de iarnă, un efect important al acestei perioade îl va reprezenta menținerea siguranței traficului rutier. În aceste condiții, ministrul afacerilor interne a cerut explicit Poliției Române ca prezența în trafic a polițiștilor rutieri să aibă un scop strict preventiv și de ajutorare a conducătorilor auto. “Scopul nu este să dăm sancțiuni celor care și-au schimbat anvelopele, ci să ne asigurăm că aceștia nu se expun riscului!” a subliniat Carmen Daniela Dan.
De asemenea, în cadrul videoconferinței s-au evaluat resursele puse la dispoziție de către CNAIR (stocurile de nisip și pregătirea utilajelor de deszăpezire), precum și forțele pe care MAI le are disponibile pentru intervenția în cazul situațiilor de urgență.
În acest context, la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt pregătiți peste 2.000 de pompieri cu 400 de mijloace de intervenție, iar Poliția Română va mobiliza 1.700 de polițiști rutieri pe arterele de circulație din zonele vizate. De asemenea, 300 de jandarmi montani sunt pregătiți să acţioneze zilnic, pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate sau pentru a interveni în orice situație ce necesită o intervenție rapidă de salvare/ evacuare.
Din această noapte MAI va monitoriza evoluția situației și, dacă se va impune, vor fi întreprinse manevre de forțe. De asemenea, în toate județele aflate sub avertizări, vor fi activate grupele operative de intervenție de la nivelul inspectoratelor județene pentru situații de urgență.
La ședința operativă desfășurată la MAI au fost prezenți reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor și Pădurilor), respectiv șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, șefii inspectoratelor generale și celorlalte structuri cu atribuții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar la nivel teritorial prefecții din județele aflate sub avertizările meteorologice și membrii comitetelor județene pentru situații de urgență.
Recomandări pentru populație:
– Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.
– Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei).
– Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă.
– Folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.
– Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, montaţi pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
– Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene
Pompierii, paramedicii și voluntarii din județul vecin, gest de respect pentru salvatorii de la 11 septembrie din New York: Au parcurs un traseu echivalent cu 110 etaje, înălțimea celor două Turnuri Gemene Pompierii, paramedicii și voluntarii „Salvator din Pasiune” de la ISU Cluj au urcat treptele Cetățuii din Cluj-Napoca, parcurgând un traseu echivalent cu 110 […]
11 septembrie 2026 | Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor
Ziua Crucii, omagiată pe Vârful Caraiman: Militari și salvatori montani vor urca la Crucea Eroilor Ziua Crucii va fi marcată vineri, 11 septembrie 2026, pe Vârful Caraiman, printr-un moment solemn dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică […]
Recalcularea pensiei în 2026: Casa de Pensii nu poate amâna la nesfârșit răspunsul. Ce termen are și ce faci dacă suma este greșită
Recalcularea pensiei în 2026: Casa de Pensii nu poate amâna la nesfârșit răspunsul. Ce termen are și ce faci dacă suma este greșită Recalcularea pensiei în 2026 are un termen clar prevăzut de lege. Pensionarii care au depus cereri la Casa de Pensii nu trebuie să aștepte la nesfârșit un răspuns. Instituția are, în mod […]