Moaţa din Albac, Şagău-Todea Monica, multiplă campioană mondială la fotbal-tenis
*Tradiţia sportului din Albac continuă să dea sportivi de înaltă performanţă pentru loturile ţării
La finele anului trecut, în Ungaria (Harkany) au avut loc Campionatele Mondiale de Fotbal-Tenis (seniori, senioare, juniori masculin şi mixt). Au participat sportivi din Ungaria, România, Germania, Elveţia, Slovacia, Rusia, Croaţia, Macedonia, Turcia, Cipru şi Republica Moldova (s-au calificat doar 12 ţări din cele 46 înscrise). România a câştigat 11 medalii de aur din tot atâtea posibile. O contribuţie substanţială la obţinerea acestor rezultate a avut-o sportiva Şagău-Todea Monica din Albac, care a jucat la 3 probe: dublu, triplu şi triplu mixt.
*Palmares: Slovacia (Kosice) 2000, Campionatul Mondial -2 medalii de bronz (dublus şi triplu);Ungaria (Szombathely) 2002, Campionatul Mondial -2 medalii de bronz (dublu şi triplu); România (Bucureşti) 2004, Campionatul Mondial – 2 medalii de bronz (dublu şi triplu); Cehia (Opava), 2006, Campionatul Mondial – 2 medalii de bronz (dublu şi triplu); Turcia (Istanbul), 2010, Campionatul Mondial -2 medalii de aur (dublu şi triplu); Cipru (Nicosia), 2011; Campionatul European – 2 medalii de aur (dublu şi triplu); Ungaria (Harkany ), 2012 , Campionatul Mondial – 3 medalii de aur (dublu triplu şi triplu mixt).
În legătură cu toate aceste succese remarcabile, Monica ne-a declarat următoarele:
„Succesele obţinute se datorează părinţilor şi soţului meu, care m-au susţinut în toţi aceşti ani, antrenorilor de la Clubul Fotbal-Tenis „Răzvan”(Dorina Păuna , Răzvan Păuna) din Cluj -Napoca, antrenorilor de la lotul naţional:Sabino Da Luz Tavares, Florin Purice şi Dina Ionuţ. Nu pot să îl „uit” pe cel care mi-a îndrumat primii paşi în sport, dl. prof. Pleşa Iancu din comuna mea natală, căruia îi port o admiraţie deosebită”.
Monica s-a născut pe data de 16 aprilie, 1979, în comuna Albac, judeţul Alba. A studiat Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi este căsătorită.
În final, aş mai sublinia faptul că în ultimii peste 40 de ani, Albacul a fost mereu prezent pe podiumurile şi în topurile naţionale la aproape toate sporturile de iarnă, dar şi la volei sau concursul naţional şi internaţional „Prietenii pompierilor”. Toate acestea se datorează, în principal, inimosului profesor Iancu Pleşa (actualmente pensionar), care timp de aproape jumătate de secol a depus aici eforturi susţinute pentru dezvoltarea sportului în rândul tinerilor din Albac, respectiv pentru pregătirea minuţioasă a acestora şi asigurarea unei baze sportive moderne, dotată cu ceea ce este necesar. Cine va trece şi astăzi prin Albac, dacă va vizita Şcoala Generală cu clasele I-VIII din centrul comunei, va putea vedea un „muzeu” al sportului local, ce cuprinde sute de cupe şi trofee obţinute de-a lungul timpului de sportivii din Albac. Încă o dată, sincere felicitări domnule profesor Iancu Pleşa, pentru tot ceea ce aţi făcut pentru dezvoltarea sportului în Albac, şi în zona Munţilor Apuseni. Iată că şi în prezent mai culegeţi roadele muncii depuse. Monica este un exemplu în acest sens.O felicităm în mod deosebit şi pe ea şi îi dorim mult succes în continuare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba au participat la Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a 11-a, eveniment de suflet care a onorat memoria fostului atacant al Unirii Alba Iulia
FOTO | Polițiștii din Alba au participat la Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a 11-a, eveniment de suflet care a onorat memoria fostului atacant al Unirii Alba Iulia Polițiștii din cadrul IPJ Alba au onorat memoria colegului lor Iani Mitracu, participând la cea de-a XI-a ediție a Memorialului care îi poartă numele, o competiție de fotbal […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 15.12.2025-21.12.2025. Nr.crt. ADRESA INTERVAL ALBA IULIA – Str. ION MINULESCU, ALBA IULIA, Str. BRANDUSEI 19/12/2025 08:00 – 19/12/2025 16:00 Informații actualizate despre întreruperile […]
Mesaj de mulțumire din partea unei familii pentru medicii de la Spitalul Județean Alba: ,,Pentru modul exemplar în care fiica noastră fost îngrijită”
Mesaj de mulțumire din partea unei familii pentru medicii de la Spitalul Județean Alba: ,,Pentru modul exemplar în care fiica noastră fost îngrijită” Familia unei paciente internate la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Alba a transmis o scrisoare publică de mulțumire în care își exprimă recunoștința față de întreaga echipă medicală. În […]