Rămâi conectat

Actualitate

Mit sau realitate: Trebuie sau nu să îi prezentăm Polițistului Rutier asigurarea RCA când ne oprește

Ziarul Unirea

Publicat

în

Există foarte multe zvonuri referitor la oprirea în trafic de către Poliție a unui șofer. Unele sunt legende, altele sunt reale. Dar referitor la asigurarea RCA, cum trebuie să abordăm situația? Putem lua amendă că nu avem asigurarea la noi?

Ce documente trebuie să-i prezinți unui polițist când te oprește în trafic? Conform legii, șoferul trebuie să prezinte actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare. Aceste trei documente trebuie să le prezinte fizic polițistului, în caz că este oprit. Iar, după caz, dacă dovada efectuării ITP-ului nu este trecută în talon, trebuie și cartonașul galben care să facă dovada că inspecția a fost efectuată.

În cazul în care polițistul a făcut oprirea pe un drum național, ceea ce implică și un drum european sau autostradă, agentul mai poate cere și dovada efectuării rovinietei. E vorba de taxa de drum care se plătește de către toate vehiculele, cu excepția celor care au numere provizorii.

Dar cum rămâne cu asigurarea RCA? RCA-ul este un document extrem de important, fără de care nu avem voie să circulăm. Dacă nu avem asigurare valabilă, riscăm să avem plăcuțele de înmatriculare confiscate și să primim amenzi usturătoare. Însă, asigurarea RCA nu este un document care trebuie înmânat polițistului atunci când ne oprește.

Spre deosebire de buletin, permis și talon, pe care trebuie să le avem în permanență la noi, RCA-ul trebuie prezentat altfel. Mai exact, noi trebuie să-i facem polițistului dovada că automobilul pe care îl conducem are RCA valabil. Asta putem face fie prin prezentarea unei copii xerox, fie prin prezentarea unei poze pe telefon sau o scanare a poliței RCA. Evident, putem avea și polița originală, dar dacă nu o avem la noi și ne trimite soția pe WhatsApp o poză cu ea, este la fel de bine.

În concluzie, nu este musai să avem la noi asigurarea RCA, atâta timp cât putem face dovada că mașina are așa ceva. Dacă nu puteți face dovada, polițistul, dacă este de treabă și vorbiți cu el cumsecade, poate face o interogare în baza de date ca să afle toate detaliile documentelor, de la RCA, la buletin și ITP, ca să se asigure că sunteți în regulă. Dar dacă începeți o discuție de sus, riscați să primiți o amendă mai mare, nu doar pentru că nu ați avut asupra voastră documentele prevăzute de lege.

Sursa: 4tuning.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Atenționare meteo de vreme rea: Ninsori și vânt în mai multe zone din țară, până joi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Atenționare meteo de vreme rea: Ninsori și vânt în mai multe zone din țară, până joi Meteorologii ANM au emis o atenționare de vreme rea, valabilă în mai  multe regiuni ale țării, până joi, 21 martie.  Citește și: Cum va fi VREMEA până în 15 aprilie 2024: Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele patru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea