Ştirea zilei

Mircea Hava: Suntem foarte aproape de semnarea contractului pentru restaurarea și punerea în valoare a Palatului Principilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, susține, luni, pe Facebook, că administrația locală este foarte aproape de semnarea contractului pentru restaurarea și punerea în valoare a Palatului Principilor din Alba Iulia, după ce proiectul a primit 95 din 100 de puncte, urmând a fi finanțat cu circa 5 milioane de euro după etapa de contestații.

”Nu există nimic între „reușită” și „nereușită” decât foarte multă muncă. Iar pentru noi munca a devenit comportament, atitudine. După munca a zeci de colegi, proiectanți și instituții partenere, pot să afirm că suntem foarte aproape de semnarea contractului pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Palatului Principilor din Alba Iulia. Nu cred că e doar un obiectiv strategic. E un loc de-a dreptul iconic, nu doar pentru Alba Iulia și Transilvania, pentru Romania, în esența ei istorică, chiar pentru Europa. Da, am curajul si mândria să o spun: faptul că n-am renunțat la luptă ne-a adus întotdeauna rezultate. Astăzi, după faza de evaluare, proiectul a primit 95 din 100 de puncte posibile. Ne lipsesc 5, pentru că nu este patrimoniu UNESCO. Palatul Principilor din Alba Iulia are șansa să primească curând exact ceea ce merită: un loc pe hartă și, mai ales, în istorie. Felicitări tuturor!”, a scris Mircea Hava pe Facebook.

Cea mai valoroasă parte din Palatul Principilor Transilvaniei, imobil de patrimoniu din secolul al XV-lea care a fost folosit ca sediu și de Mihai Viteazul, ar putea fi transformată în spațiu expozițional.

Centrul expozițional va găzdui un muzeu al Principatului Transilvaniei, împreună cu alte spații specifice acestei destinații, respectiv o Sală a Dietei, o Sală de judecată, o Sală a paharnicilor, o Sală a gărzilor și o alta a Consiliului princiar. Totodată vor fi create spații administrative și pentru vizitatori.

Palatul Principilor din Alba Iulia este format din șapte corpuri de clădire (A,B,C,D,E,F și G), construite în diferite perioade.

Palatul Principilor este un complex arhitectonic important, situat în ansamblul mai larg al Cetăţii Alba Iulia. Istoria evoluției palatului cuprinde foarte multe etape de construcţie – epoca romană, medievală, renaştere, baroc, secolul XIX-XX – refaceri, distrugeri, refuncţionalizări, racordându-se concomitent la vecinătățile urbanistice.

Aici se află o bună parte din istoria fortificaţiilor (romane şi medievale) din Alba Iulia şi istoria mai multor instituţii de importanţă majoră în istoria Transilvaniei.

Palatul reprezintă circa două treimi din ceea ce a fost în epoca premodernă, reședința principilor Transilvaniei (1451 – 1703) ce avea atunci construcții ordonate în jurul a trei curți rectangulare.

În ultimii ani, majoritatea imobilelor de patrimoniu din zona Cetăţii din Alba Iulia au fost restaurate din fonduri publice sau prin proiecte europene, însă una dintre cele mai importante clădiri, Palatul Principilor, nu a fost restaurată şi se degradează.

Palatul Principilor Transilvaniei este o clădire istorică din secolul al XV-lea, fiind amplasat în zona cetăţii istorice din Alba Iulia.

Imobilul a fost construit în primă fază cu rolul de reşedinţă pentru capitulul episcopal (n.a. adunarea clericilor catolici din regiune), iar din secolul al XVI-lea a devenit reşedinţă princiară. Din 1542 şi până în 1559 aici a locuit regina Isabella, iar apoi principele Sigismund Bathory a supus clădirea unor ample lucrări de reamenajare şi modernizare, primul beneficiar al palatului total modernizat fiind Mihai Viteazul, care pe timpul şederii sale în Transilvania şi-a stabilit sediul în palat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Doi bărbați, din Sibiu și Jina, cu mandate de executare pentru șantaj, REȚINUȚI de polițiști și duși în Penitenciarul Aiud: Câți ani vor sta după gratii

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați, din Sibiu și Jina, cu mandate de executare pentru șantaj, REȚINUȚI de polițiști și duși în Penitenciarul Aiud: Câți ani vor sta după gratii Doi bărbați, din Sibiu și Jina, cu mandate de executare pentru șantaj, au fost reținuți de polițiști și duși în Penitenciarul Aiud. Potrivit IPJ Alba, la data de 2 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Apuseni: Cadavrul unei femei, de 63 de ani, din localitatea Scărișoara, găsit în albia râului Arieș

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Apuseni: Cadavrul unei femei, de 63 de ani, din localitatea Scărișoara, găsit în albia râului Arieș Cadavrul unei femei, de 63 de ani, din localitatea Scărișoara, a fost găsit luni, 2 martie 2026, în albia râului Arieș. Vârstnica, cunoscută cu probleme medicale, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Concasor mobil pe șenile pentru roci dure, cu capacitatea de producție de 350 tone pe oră, achiziționat de Cupru Min Abrud

Ioana Oprean

Publicat

în

Concasor mobil pe șenile pentru roci dure, cu capacitatea de producție de 350 tone pe oră, achiziționat de Cupru Min Abrud Cupru Min Abrud a anunțat, marți, 3 martie 2026, o achizție de ultimă oră. Este vorba de un concasor mobil pe șenile Keestrack B5e, cu sistem hibrid (acționare electrică și generator diesel inclus). Utilajul […]

Citește mai mult