Opinii - Comentarii

Mircea Hava şi Ion Dumitrel, colonei avansaţi la excepţional, prin ordin secret

Bogdan Presecan

Publicat

în

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a avansat în grad printr-un ordin secret emis în anul 2010, numeroase persoane publice, în special membrii PDL, unii dintre ei chiar fără să fi îndeplinit stagiul militar.

Printre numeroşi foşti demnitari sau chiar jurnalişti, între cei înaintaţi în grad prin acest ordin se află şi Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia şi Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Ambii au fost avansaţi de la gradul de locotenent direct la cel de colonel.

Dezvăluirile au fost făcute miercuri seara, la postul de televiziune Antena 3.

Actualul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat în cadrul emisiunii că  instituţia pe care o conduce va întreprinde o acţiune în justiţie pentru a fi retrase toate aceste ordine de înaintare în grad, emise ilegal de fostul ministru, Gabriel Oprea. Tot el a afirmat, că din punctul său de vedere, cei avansaţi au fost răsplătiţi pentru serviciile politice făcute puterii.

Printre cei aflaţi pe lista prezentată la Antena 3 se mai află fostul preşedinte ANAF, Sorin Blejnar, jurnalistul Robert Turcescu, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan sau fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu.

UPDATE: Pe lista persoanelor avansate de fostul ministru Oprea, se află şi numele fostului prefect de Alba, Ştefan Bardan. Şi acesta a fost înaintat în gradul de colonel.

„Ce denotă lipsă de respect faţă de lege, este că, unii oameni au fost avansaţi plecând de la grade de soldat sau caporal, iar alţii nefăcând armata, iar acest lucru este pe lângă lege total. Domnul Robert Turcescu nu a făcut stagiul militar. Ministerul Apărării Naţionale va deschide o acţiune în instanţă pentru a-i degrada pe aceşti oameni. Eu am solicitat o analiză. În acest sens sunt foarte multe ordine de avansare, sunt vreo 2.700 de ordine. Singurul motiv pentru care aceşti oameni au fost avansaţi, s-a datorat serviciilor politice aduse celui care i-a avansat”, a declarat joi, 21 iunie ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Video | 25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de la atacurile care au zguduit America și au schimbat istoria: Răni care nu se văd în fotografii 11 septembrie 2001. Patru avioane deturnate. Aproape 3.000 de oameni uciși. Două turnuri transformate în ruine, Pentagonul lovit, iar un al patrulea avion prăbușit în Pennsylvania. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, 9/11 […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătoriți

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătorite Sfânta Maria Mică este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Pentru cei care își serbează onomastica, un mesaj frumos, o urare sinceră sau o felicitare trimisă de familie și prieteni poate […]

Citește mai mult