Actualitate

Mircea Geoana despre SANCȚIUNILE pregătite Rusiei: „Sunt pregătite şi vor fi activate neîntârziat şi vor fi cuprinzătoare, masive”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Geoana despre SANCȚIUNILE pregătite Rusiei: „Sunt pregătite şi vor fi activate neîntârziat şi vor fi cuprinzătoare, masive”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că sancţiunile Uniunii Europene la adresa Federaţiei Ruse sunt pregătite şi în cazul în care va interveni militar împotriva Ucrainei, acestea vor fi activate neîntârziat, şi vor fi cuprinzătoare şi masive, anunță news.ro.

Petrecerea Divorțaților

”Sancţiunile nu sunt la NATO, sunt la Uniunea Europeană, sunt în dialogul dintre ţările din G7. Ceea ce pot să spun este că aceste sancţiuni sunt pregătite şi în cazul în care Federaţia Rusă va interveni militar împotriva Ucrainei, acestea vor fi activate neîntârziat, şi vor fi cuprinzătoare, masive şi într-un fel având potenţialul de a debilita la modul cel mai serios sistemul economic, financiar şi tehnologic al Federaţiei Ruse, nu mai vorbesc despre statutul de paria internaţional pe care l-ar avea”, a spus Mircea Geoană.

El a precizat că ”un nou război, după decenii, reprezintă un eveniment de o gravitate fără precedent”

”Va exista nervozitate în pieţele economice şi financiare, vor exista sancţiuni pe care aliaţii europeni şi nord-americani le au deja pregătite în cazul unei noi intervenţii militare a Federaţiei Ruse împotriva unui stat independent şi suveran în Europa, Ucraina, deci vor fi consecinţe, în zona cibernetică. Nu trebuie să spunem că nu există consecinţe”, a precizat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a mai precizat că ”asta nu înseamnă că România sau alte state de pe flancul estic sunt în pericol, dar vor exista evident reverberaţii ale acestei eventuale situaţii”.

”Dacă ne uităm la un singur calcul cost beneficiu pentru Federaţia Rusă am vedea, dacă tragem linie, că nu iese pe pluis, iese numai pe minus”, a mai precizat Mircea Geoană.

Oficialul NATO a menţionat că speră ca diplomaţia să aibă o şansă. Potrivit lui Geoană, Federaţia Rusă trebuie să se decidă ce cale alege, iar ”dacă vrea calea dialogului, atunci suntem deschişi şi interesaţi, în timp ce, dacă alege calea anacronică a conflctului, suntem pregătiţi să ne luăm măsuri şi de a răspunde unit”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult