Minivacanță de 4 zile pentru angajații din România. Când vor sta acasă
Minivacanță de 4 zile pentru angajații din România. Când vor sta acasă
În luna aprilie, românii se vor putea bucura de o nouă minivacanță. Salariații și bugetarii vor beneficia de patru zile libere, cu ocazia sărbătorilor pascale, având în vedere că Vinerea Mare și a doua zi de Paște sunt, conform legii, sărbători nelucrătoare. Ce se întâmplă cu cei care sunt nevoiți să lucreze în aceste zile.
O nouă minivacanță de 4 zile pentru angajați
Potrivit Codului Muncii, Vinerea Mare și primele două zile de Paște sunt sărbători legale nelucrătoare pentru majoritatea salariaților și bugetarilor din România. Cum, în 2023, acestea pică pe 14, 16 și 17 aprilie, românii se vor putea bucura de o minivacanță de patru zile, de vineri până luni.
În cazul celor care beneficiază de două ori de liberele legale pentru Paște (adică pentru două culte religioase legale creștine), zilele trebuie recuperate conform programului stabilit de angajator.
Ce se întâmplă cu cei care sunt nevoiți să lucreze de Paște
Pentru că în anumite domenii de activitate munca nu poate fi sistată niciodată, vor exista, la fel ca în fiecare an, persoane care vor fi nevoite să muncească în timpul sărbătorilor legale.
Vorbim aici de cei care activează în unitățile sanitare (pentru asigurarea asistenței sanitare), în unitățile de alimentație publică (pentru aprovizionarea populației cu produse alimentare de strictă necesitate) sau cei care au locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Prin urmare, în cazul lor, Codul Muncii prevede ca angajatorul să le asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În situația în care, din motive justificate, zilele libere nu sunt acordate, salariații pot beneficia de un spor de minimum 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Important de menționat este faptul că acei angajatori care nu dau liber în sărbătorile legale sau care nu acordă compensațiile legale pentru munca în aceste zile sunt pasibil de amendă din partea ITM.
Ce alte zile libere vom mai avea în 2023
Iată lista completă a zilelor libere legale care au mai rămas în acest an:
- Luni, 1 mai – Ziua Muncii
- Joi, 1 iunie – Ziua Copilului
- Duminică, 4 iunie – Rusaliile
- Luni, 5 iunie – Rusaliile
- Marți, 15 august – Adormirea Maicii Domnului
- Joi, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
- Vineri, 1 decembrie – Ziua Națională a României
- Luni, 25 decembrie – Prima zi de Crăciun
- Marți, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

