Actualitate

Ministrul Sănătăţii: Avem în stoc 80.000 de doze de vaccin tetravalent, care expiră în luna septembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis, miercuri, că există pe stoc 80.000 de doze de vaccin tetravalent, care vor expira în septembrie, şi că reprezentanţii ministerului au luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie pentru a vedea de ce nu sunt folosite.

Petrecerea Divorțaților

„În ceea ce priveşte partea de vaccinare, au pornit de anul trecut contractele. Le-am găsit blocate când am ajuns în minister. Nu a fost uşor să le deblocăm. Şi finalul a fost că, în acest moment, avem toate tipurile de vaccin, dar am avut două săptămâni în care ROR nu s-a găsit în anumite zone. Era pe stoc naţional, dar în anumite zone nu era. Eu am spus în acel moment că a fost o piedică în programul de vaccinare. Poate că a fost, poate că nu. Acum avem toate vaccinurile. La tetravalent, de exemplu, am catagrafiat 90.000 de copii. Vaccinurile sunt în ţară, expiră în luna septembrie. Avem 80.000 de vaccinuri în stoc, în acest moment. Ministrul Sănătăţii nu poate să vaccineze copii. Prin urmare, am luat legătura cu reprezentanţii Societăţii pentru Medicină de Familie şi i-am rugat să îşi întrebe colegii de ce. Pentru că, ştiţi foarte bine, când lipseşte un vaccin, spunem, ieşim în presă: ‘Nu avem vaccin’. Acum avem. Avem copii catagrafiaţi, avem 80.000 de doze în stoc, care vor expira în septembrie”, a declarat Pintea, în cadrul unei conferinţe de presă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult