Actualitate

Ministrul Sănătăţii: Am chemat la discuții managerii de spitale unde au loc proteste

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, luni, 16 aprilie, că a chemat la discuţii managerii de spitale unde au loc proteste.

„Am chemat managerii să avem o discuţie. Deja cu managera de la Spitalul Bagdasar am avut această discuţie, am revizuit puţin acordarea sporurilor, precum şi modul de repartizare. Cred că nu vor fi probleme deosebite, dar, până la urmă, noi aplicăm o lege. Guvernul şi-a asumat majorarea salariilor medicilor şi asistenţilor medicali. Pentru persoanele care nu intră în grilă decât în 2022 există anumite scăderi pe care încercăm să le echlibrăm, dar vedem exact cum este situaţia pentru fiecare spital în parte. Eu i-am chemat, deşi noi trebuie să aplicăm o lege, o lege care a dus şi la majorări salariale pe care aş dori să le scoateţi în evidenţă, pentru că au fost creşteri importante la partea medicală, respectiv medici, asistenţi medicali”, a declarat Pintea, citată de Digi 24.

Întrebată cine ar trebui să explice chestiunile legate de aplicarea sporurilor, în contextul în care ar fi nemulţumiri şi referitor la faptul că zilele acestea au fost plătite doar salariile de bază, deoarece departamentele financiare nu ar şti să calculeze, Sorina Pintea a răspuns: „Legea trebuie să le explice, deci până la urmă e vorba de interpretarea corectă a legii, de aceea am ales să mă implic personal, deşi, repet, nu e treaba ministrului Sănătăţii, dar pentru că e o problemă am ales să discut cu fiecare să vedem care sunt problemele şi modalităţile de aplicare”.

Ea a adăugat că nu este obligatoriu ca toţi angajaţii să ia sporul maxim. „Discut cu fiecare manager în parte, îi rog să îmi prezinte situaţia, să văd modul în care s-au repartizat sporurile, dar, am mai spus-o, nu e obligatoriu ca toată lumea să ia sporul maxim. Există limită minimă şi limită maximă, deci până la urmă va trebui să ne echilibrăm. Există spitale, pentru că, în această perioadă, în weekend-ul acesta cred că am vorbit cu cel puţin 100 de manageri de spitale, există spitale în care sporurile au fost întotdeauna acordate la nivelul maxim fără să se ţină cont de absolut nimic”, a afirmat Pintea.

În opinia sa, atâta vreme cât un spital are cheltuieli de personal peste 80% este o problemă. „Mă întreb cum şi-au desfăşurat activitatea medicală, cum au putut să se aprovizioneze cu medicamente, cu materiale sanitare. Mai e un aspect – am văzut spital în Bucureşti care cinci luni nu şi-a făcut contractul cu Casa de Asigurări, deci nu şi-a încasat banii cuveniţi în urma contractării. Până la urmă, acestea sunt lucruri foarte clare şi evidente. Categoric, nu o să aibă bani niciodată dacă nu se preocupă de buna desfăşurare a activităţii acolo”, a declarat Pintea.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România devine, pentru o săptămână, centrul rezerviștilor NATO: peste 500 de militari din 29 de state se reunesc la București

Bogdan Ilea

Publicat

în

România devine, pentru o săptămână, centrul rezerviștilor NATO: peste 500 de militari din 29 de state se reunesc la București  Bucureștiul intră în centrul atenției Alianței Nord-Atlantice în perioada 2–8 august. România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele NATO și partenere, într-un moment în care rolul forțelor de rezervă a […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum îți recuperezi permisul de conducere mai repede în 2026: Test de 15 întrebări la Poliția Rutieră și alte condiții obligatorii 

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum îți recuperezi permisul de conducere mai repede în 2026: Test de 15 întrebări la Poliția Rutieră și alte condiții obligatorii Șoferii din Românai care rămân temporar fără dreptul de a conduce pot solicita, în anumite condiții, reducerea perioadei de suspendare, însă procedura aplicabilă în 2026 nu mai este aceeași cu cea cunoscută de mulți […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia Regulile programului „Noua Casă” ar putea fi schimbate. Parlamentarii vor să dea o şansă mai multor tineri sub 35 de ani care strâng bani pentru o locuinţă și propun reducerea avansului minim de la 15% la […]

Citește mai mult