Actualitate

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Programul Start-Up Nation România, prin care Guvernul sprijină IMM-urile, va fi lansat pe 15 iunie

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Start-Up Nation, prin care Guvernul sprijină IMM-urile nou înființate, va fi lansat pe 15 iunie, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, citat de Agerpres, în cadrul unei conferințe pe tema dezvoltării capitalului românesc.

Petrecerea Divorțaților

„Programul va fi lansat pe 15 iunie. Am semnat în urmă cu două zile normele de aplicare, care ar trebui deja să fie publicate în Monitorul Oficial”, a spus Petrescu.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat pe data de 22 mai Legea privind aprobarea OUG nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii.

Actul normativ instituie programul Start-up Nation Romania, prin care se poate acorda un ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 de lei pe beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.

În urmă cu o lună, Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, declara că bugetul total al programului este de 1,7 miliarde de lei, respectiv 1,2 miliarde de lei de la bugetul de stat și 500 de milioane de lei sunt fonduri europene.

„Prima condiție este să înființați o societate comercială după data de 1 ianuarie 2017. A doua condiție este să creați minimum un loc de muncă și să-l mențineți pentru o perioadă de doi ani. Acest program este destinat noilor antreprenori sau celor care vor să încerce și alt business”, a spus Laufer.

Acesta a adăugat că pot beneficia de acești bani chiar și cei care nu au capital propriu. „Programul este dedicat inclusiv antreprenorilor care nu au capital propriu. Nu este un lucru pe care îl încurajez, dar cred că în România există mulți tineri, și bărbați, și femei, care într-adevăr văd o speranță în programul Start-Up Nation și unii dintre ei nu dispun de capital propriu, iar acest program oferă finanțare 100% nerambursabilă. Aceasta nu înseamnă că, dacă aveți un plan de afaceri de peste 200.000 de lei nu puteți veni cu propriul plan de afaceri”, a mai spus Laufer.

Potrivit acestuia, cheltuielile eligibile sunt foarte multe, inclusiv plata chiriilor, a salariilor, a utilajelor.

Guvernul își dorește ca, prin acest program, să fie înființate 10.000 de firme noi și 15.000 — 20.000 de locuri de muncă, a adăugat secretarul de stat. El mai spus că i-a propus ministrului Finanțelor, Viorel Ștefan, să fie creat un sistem prin care firmele plătitoare de TVA incluse în acest program să-și poată deduce imediat această taxă.

‘Prin acest program se urmărește crearea, în cadrul mediului de afaceri autohton, a unei noi generații de oameni de afaceri, capabili să acționeze la nivelul cerințelor Pieței Unice’, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Programul urmărește creșterea numărului de afaceri și revigorarea mediului economic, creșterea numărului de salariați, reducerea numărului de șomeri și creșterea consumului.

Evaluarea planului de afaceri se va realiza online de către o aplicație software.

 sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română Tot mai mulţi pensionari suportă din ce în ce mai greu cheltuielile pe care le au de făcut, din cauza situaţiei economice tot mai dificile din România, astfel că aşteaptă cu tot mai multă nerăbdare […]

Citește mai mult

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult