Ministrul Muncii: Statul român alocă 500 de milioane de euro pentru sprijinirea pieței muncii
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat luni, 2 octombrie, la Craiova, unde a participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar, că statul român a lansat programe de circa 500 de milioane de euro pentru sprijinirea firmelor să angajeze proaspăt absolvenți de studii superioare, în vederea stopării plecării din țară a forței de muncă înalt calificate și pentru implementarea unor programe de ucenicie.
„În acest an, am absorbit fonduri europene pentru absolvenții de studii superioare care doresc să se integreze rapid pe piața muncii și am sprijinit angajatorii în sensul că sunt aproximativ 200 de milioane de euro puse la dispoziția angajatorilor care vor să angajeze proaspăt absolvenți de studii superioare. Angajatorii primesc lunar, de la statul român, prin finanțare europeană, suma de 300 de euro pentru fiecare angajat, necesară plății salariului. Cu alte cuvinte, statul român sprijină angajatorii cu salariul minim pe economie, dar sigur că ne așteptăm ca pe lângă aceste fonduri să mai fie și alți bani, astfel încât salariile din România să fie atractive pentru absolvenți și să nu ne mai confruntăm cu ceea ce se întâmplă din păcate în ultimii ani — plecarea forței de muncă înalt calificate în afara granițelor României. M-am bucurat să constat că și firma Ford a început să acceseze aceste programe guvernamentale și sper din toată inima ca toți angajatorii să facă acest lucru, pentru că în afară de stagiari avem programe și pentru ucenici, iar suma totală este de 500 de milioane de euro, o sumă pe care sper să o folosim pe piața muncii”, a spus Vasilescu la festivitatea de deschidere a anului universitar.
Aceasta a mai afirmat că Universitatea din Craiova reglează oferta educațională cu piața muncii, „ceea ce din păcate în ultimii ani nu prea s-a întâmplat nicăieri în România”.
„În acest an știu că aveți mai multe locuri pentru inginerii constructori, ceea ce este foarte bine pentru că piața muncii duce lipsă de ingineri constructori. De asemenea, știu că ați crescut numărul de locuri la informatică, pentru că dacă mâine am avea 10.000 de informaticieni pentru piața din România, ar fi imediat absorbiți”, a mai spus ministrul Muncii.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme
Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme În ședința de joi, 5 februarie 2026, a Guvernului Bolojan a fost prezentat într-o primă lectură, „pachetul de relansare economică”. Conform draft-ului aflat în […]
Pensii 2026 | Modificări în Pilonul II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat
Pensii 2026 | Modificări în Pilonul II pentru mai mulți bani destinați pensionarilor. Proiectul de lege, adoptat tacit de Senat Sistemul de contribuții la Pilonul 2 de pensii private ar putea fi modificat, în urma adoptării Senatului a unui proiect de lege în ceea ce privește majorarea contribuțiilor, iar astfel se stabilește un calendar clar […]
Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi”
Asociația Energia Inteligentă: Preţul plafonat la gaze distorsionează piaţa şi favorizează „băieţii deştepţi” Prelungirea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, a depăşit rolul de protecţie socială şi a devenit un mecanism care generează arbitraje şi avantaje economice pentru aşa-numiţii „băieţi deştepţi”, distorsionând concurenţa şi semnalele […]